„Un bărbat de 42 de ani din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Arad – Oradea, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 29 de ani, din comuna Remetea, judeţul Bihor. Din nefericire, în urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, decedând la faţa locului”, Comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Deocamdată nu se cunosc motivele care l-au determinat pe orădean să intre pe contrasens, acest fapt urmând să fie stabilit de ancheta declanşată în caz de poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.
Tragedia s-a produs în jurul orei 11.40, traficul în zonă fiind blocat, respectiv îngreunat apoi, aproape 3 ore.