Numărul persoanelor care au murit, până în prezent, din cauza gripei a ajuns la 35, a anunţat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, citat de Agerpres.
Epidemia de gripă din România face noi victime, numărul morților ajungând, luni, la 35, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică,l citate de Agerpres. Ultima persoană care a murit de gripă este un bărbat în vârstă de 84 de ani, din judeţul Cluj, confirmat cu virus gripal tip B. Acesta avea condiţii medicale preexistente şi nu fusese vaccinat antigripal. Cele mai recente victime sunt din judeţele Iaşi, Mureş şi Argeş.