Numele lui EMINESCU s-a pierdut in plantatia de pini

In urma cu vreo 7-8 ani regretatul Andrei Potra, un pasionat montaniard baimarean, propusese ca in fiecare debut de nou an, in jurul datei de 15 ianuarie, la care aniversam nasterea poetului national Mihai Eminescu, sa se faca o excursie pe Dealul Comja (652 metri) din Seini, acolo unde numele sau este scris pe viu cu cateva sute de puieti de molid. Abordarea urma a se face de fiecare data pe alt traseu, la final insa coborand la Dealul Cetatii si apoi in Seini pe valea Zugau sau valea Seinel.

Participam a treia oara la acest frumos demers turistic-cultural-omagial.
Prima data suiseram din Viile Apei spre Dealul Comja traversand varful Tarda si Taul Lacului, iar a doua oara dinspre Sabisa.
De-aceasta data ghidul nostru, Dumitru Istvan, presedintele Clubului de Speologie Montana Baia Mare propuse atacarea traseului din Seini, pe strada Boci si apoi in amontele vaii cu acelasi nume. 

Grupul nostru insuma acum doar zece membri.
Ziua debuta senin, cu purpurii norisori migrand peste culmea impadurita de deasupra carierei din Seini, strajuita de celebra cruce.

 Am luat-o in amontele pe valea Boci, admirand ordonatele gospodarii seinene infundandu-se hat departe spre codrul tanar de carpen si fag.

Lasam in dreapta o fosta cariera de andezituri, acum inchisa.

In curand ne angajam pe un sleau mocirlos de carute ce intra intr-un superb colt plantat cu molid, douglas si pini rosii, marcat de foste locuri de popas, cu masute si bancute de lemn, din pacate lasate-n paragina.

Ceva mai in sus, la stanga, un afluent se varsa in valea Boci. 
Il urmam spre amonte, remarcand faptul ca matisorii alunilor devenisera aurii si-si scuturau deja povara solzisorilor de polen, concomitent admirand numerosii arini, molizi ori fagi incolaciti de verzile jerbe ale iederelor. 
Intram astfel in inima unui extraordinar de frumos bazinet hidrologic in evantai, adunand apele viitoarei vai Boci. 

Mai apoi am suit spre culme, geologii nostri indicandu-ne fragmente cuartitice de filoane de baritina. 

Surpriza majora a constituit-o probabil aparitia din grosul frunzis umed al celei dintai salamandre pe care am nemurit-o din varii unghiuri. 

Iesiti pe culme, am schimbat treptat directia de deplasare de la est spre nord-est. Daca pe versantii expusi sudic stejarul reprezinta arboretul dominant, de-acum incolo acesta se intercaleaza cu fagetul matur, cu impresionante exemplare frizand dumnezeiasca perfectiune.

Bruma ori neaua lipseau cu desavarsire, iar soarele ne bucura straluminand feeric culmile, ca in debutul primaverii. 
Impresia era amplificata si de pitorestile imitatii ale gaitelor, mai apoi datorita zglobiilor triluri ale pitigoilor si maiestrelor arpegii ale unei mierle. 
Ulii pasarari valsau perechi deasupra coroanelor fagilor, de parca le-ar fi sosit timpul iubirii. 

Ne deplasam extrem de usor si agreabil pe poteca larga si H-ul silvic, depasind prin dreapta Dealul Inalt, mai apoi o zona curios acaparata de salcami uriasi si ciresi salbatici. 

Dupa circa doua ore de la debutul turei inspre est se ieste mai intai claia conic-impadurita a Muntelui Mic si pe urma, in plan secundar si la stanga sa, varful Pietroasa.
Bureti bej-maronii decoreaza frunzisul bogat de parca am fi fost in octombrie si nicidecum in mijlocul lui gerar. 

Vizavi, peste vastul bazinet cuprins intre valea Cetatii si Seinel, se iveste crestetul inconfundabil decorat cu pini al Dealului Comja, versantul sudic.

Mai aveam de parcurs culmea intr-un amplu arc de cerc, de la nord-est spre vest, ceea ce insemna inca o ora de mars.
La un moment dat din dreapta vine traseul dinspre Sabisa, pe care-l practicaseram cu un an in urma. 

Varful Comja si versantul sud-estic al acestuia le-am depasit pe curba de nivel, prin dreapta, iesind intr-o splendida poiana decorata de inlantuite insule scunde de iarba neagra (Caluna vulgaris) pigmentate de sutele de mii de micro-margele bej-maronii ale semintelor.
Printre ele isi fac loc verzile tufe de dobru ( unii le spun matura) ce urmeaza a se impodobi cu portocalii flori la finele lunii mai. 

Maretia peisajului e intregita de tinerii mesteceni, mii, si o coliba, iar in fata ei locul de popas amenajat cu masa si bancute din mesteacan. 

De aici avem o cu totul alta perspectiva catre Muntele Mic.
Sub noi se rasfata in soarele amiezei oseneasca Racsa, iar mai departe localitatile Prilog, Orasu Nou, Calinesti si Negresti Oas alaturi de geamana cocoasa inegala a Jelejnicului Mare si Mic marcat de releele radio-TV-GSM.
Roci vulcanice intunecat-rugoase, andezite rosietice si negre cu aspect de grohote imprastiate printre trunchiurile schilodite ale catorva fagi imbracati in verzi catifelatele mantii de muschi. 
Spre vest straluceste mai apoi oglinda balastierei-strand Apa, aproape de ea localitatea cu acelasi nume, la sud Mediesul Aurit cu monumentala catedrala ortodoxa, apoi la vest lacul de agrement-balastiera Iojib si in fine meandrele stralucinde ale Somesului. 

Trecusera 3 ore si un sfert de la plecare cand am inceput sa coboram versantul nord-vestic pe care sunt plantati molizii pe conturul numelui EMINESCU.
Din nefericire, sunt lizibile cu greu doar literele EMI si un brat al lui N, in vreme ce finalul ESCU e obturat total de arboretul matur de pin plantat prin 1965. 

Auzind a treia impuscatura vanatoreasca si glasuri de haitasi, care au perturbat un ciopor de ciute, am luat-o la stanga, traversand padurea de pin aprig vamuita de furtuni, trecand pe la captarea izvorului din poienita – loc de traditional popas -oprindu-ne la cabanuta silvica. 

Un mic foc de tabara marcheaza pauza de pranz, in care eminescianul volum de versuri al fostului nostru prieten si ortac de drumetii isi face aparitia, participantii inscriindu-si, ca de fiecare data, numele intr-o aniversara fila literar-turistica. 

Soarele-si pierdu treptat din stralucire, privindu-ne chioras prin bresa norilor suri. 

Abia la ora 13,40 am decis sa o luam spre Dealul Cetatii urmand frumoasa poteca oribil marcata turistic cu triunghi albastru.

Dupa un ceas ajungem la solitara gospodarie si mai apoi la ruinele cetatii medievale. 
Ne amintim cu bucurie ca santul si inaltul val de aparare fusesera curatate de catre cercetasi in anul precedent
Suim apoi pe platforma pseudo-spanzuratorii, de unde avem aproape circulara panoramare a traseului deja parcurs. 

Roz-violete floricele de urzica moarta abia inflorita pareau a-si bate joc de hilara iarna de pana acum.

Dupa regrupare am traversat santul si valul de aparare, coborand un versant sudic arid, cu exemplare efecte de eroziune a andeziturilor si parca precum niciunde altunde ciudat pigmentate intr-un verde coclit.

Sub noi, poate la vreo 200-250 m, se insirau frumoasele gospodarii de pe valea Seinel, unele cu alura de cochete vile, la sud-vest si vest orasul Seini marcat de frumoasele-i biserici, apoi fostele ferme avicole si pentru suine, iar dincolo de ele meandrele Somesului. 
Departe, in fundal, pus in valoare de sangeria geana crepusculara a soarelui, ne atrage atentia Tarnita, cel mai inalt varf din Muntii Codrului. 

Dupa imortalizarea frumoaselor stancarii, admirarea bazinetului din valea Cetatii si valea Seinel, a fagetului aparent infinit suind spre culmea Dealului Inalt, vizavi a vechilor conace podgorene, am decis sa coboram pe un picior vestic Dealul Cetatii.
Traseul avea sa ne scoata prin binestiutul deset agresiv de salcami, paducel, porumbele, maces si mur la livezile de caisi, ciresi si pruni, apoi la scapatatele vii ale Seiniului unde pana nu de mult se producea celebrul Traminer chihlimbariu demi sec. 

Gradini de zarzavat inca decorate de verdele proaspat al verzelor de Bruxelles, prazului, mai apoi o ciudata varza intr-o gradinita de flori, aducand a metis de conopida cu brocoli si pe urma ghiocei infloriti alaturi de cele dintai primule galben-pal. 

Periferica dar pitoreasca strada Sub Vii ne scoate din Seinel in Boci, facandu-ne sa admiram fostele terase cu vii (ultima oara ale IAS), abandonatele conace si numerosii pini rosii dinspre culme alaturi de vetustele acum amenajari viticole. 

Dupa 9 ore de circuit …primavaratic ne incheiam omagiala tura eminesciana luand-o spre Baia Mare.

Inscriptia EMINESCU de pe Dealul Comja

Monumentul natural de pe Dealul Comja dedicat poetului Mihai Eminescu dateaza din anul 1939 si a fost realizat de militarii romani condusi de generalul Georgescu P. Ion. In primavara acelui an ei aveau garnizoana intr-un cartier din Seini, localitate de care s-au atasat trup si suflet. In ragazul dintre batalii, ostasii au sadit cateva mii de puieti de molid pe culmea dealului ce domina orasul. Conturul tinerei plantatii a fost trasat militareste, litera cu litera, pana s-a intregit numele EMINESCU.

De remarcat ca prin 1940, la Cedarea Ardealului, acest simbol a fost defrisat apoi refacut-replantat de catre seineni.

La constituirea regiunilor Baia Mare si Satu Mare, hotarul acestora, marcat cu un afund sant, taia inegal numele poetului in Emin–Escu, plantatia- inscriptie fiind coplesita in zona vestica de o veritabila padure de conifere.

Literele uriase de molizi, ce au azi inaltimi de 1-2,5 m sunt vizibile celor ce vin spre Seini dinspre Orasul Nou.

Din pacate, se poate citi doar secventa EMIN, terminatia ESCU fiind acaparata de o plantatie de prin anii 1960-1965, care tradeaza prevalenta micilor discordii dintre administratiile fostelor regiuni fata de un simbol cultural national.

Poate autoritatile locale vor gasi de cuviinta sa salveze acest monument cu o imensa valoare sentimentala pentru romanii ardeleni si deopotriva pentru toti cei ce s-au lasat vreo clipa vrajiti de geniul liric eminescian.