O nuntă cu peste 50 de invitați a fost organizată weekendul trecut într-o localitate ilfoveană, în ciuda măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19, aplicate în această perioadă, care interzic organizarea unor astfel de evenimente private.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 17 octombrie, într-un local specializat din Bragadiru. Conform informațiilor noastre, nunta a avut loc într-un cort special amenajat, iar invitații nu au purtat mască de protecție.
Polițiștii ilfoveni au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 33.500 de lei, iar dintre acestea, 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei au fost aplicate administratorului firmei care deținea localul.