Cantaretul si actorul american Justin Timberlake s-a casatorit cu logodnica lui, actrita Jessica Biel, in sudul Italiei. „E minunat sa te casatoresti, ceremonia a fost frumoasa si a fost atat de special sa fim inconjurati de familie si de prietenii nostri”, au declarat cele doua staruri americane intr-un interviu exclusiv acordat revistei People. Editorii au anuntat ca vor publica numeroase detalii despre aceasta nunta, inclusiv fotografii in exclusivitate, in urmatorul numar al revistei.
Justin Timberlake, in varsta de 31 de ani, si actrita Jessica Biel, in varsta de 30 de ani, care a putut fi vazuta de curand pe marile ecrane in remake-ul filmului SF „Total Recall”, au o relatie care a inceput in anul 2007. Cei doi artisti s-au logodit in timpul vacantei de Craciun din 2011 si au evitat sa faca publice detaliile despre nunta lor.
Timberlake si Biel se afla in sudul Italiei de la inceputul acestei saptamani si au organizat o petrecere spectaculoasa, pe plaja, pentru prietenii si invitatii de la nunta lor. Nu se cunoaste deocamdata ziua exacta in care a avut loc ceremonia de nunta.
Cuplul a cheltuit o mica avere pentru a-si aduce invitatii in sudul Italiei cu un avion privat. Printre invitati s-au aflat starul de comedie Andy Samberg si producatorul muzical Timbaland.
Justin Timberlake a avut in trecut relatii cu alte trei vedete de prim rang de la Hollywood: cantareata Britney Spears si actritele Alyssa Milano si Cameron Diaz.
Cantaretul, compozitorul, producatorul, dansatorul si actorul Justin Timberlake, in varsta de 31 de ani, a devenit celebru ca membru fondator al formatiei ‘N Sync si a fost recompensat cu sase premii Grammy si un premiu Emmy.
Jessica Biel, in varsta de 30 de ani, este o actrita americana care a aparut intr-o serie de filme hollywoodiene, dupa ce s-a facut cunoscuta in serialul de televiziune „Al saptelea cer”. In ultimii ani, ea a atras atentia publicului mai ales prin relatia sa cu cantaretul Justin Timberlake.
Sursa: Mediafax