Un băiat de 10 ani din localitatea Călăţele, judeţul Cluj, a fost ademenit într-o casă abandonată de un bărbat de 40 de ani din Maramureş, iar apoi a fost violat, informează Infohuedin.
Un alt bărbat a fost martorul agresiunii sexuale, care a avut loc pe 7 iulie. Atât el, cât și victima de 10 ani au povestit mai târziu ce s-a întâmplat. În urma expertizei medico-legale, dar şi a probelor găsite, anchetatorii l-au arestat pe agresor pentru 30 de zile.
Minorul a fost preluat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru consiliere psihologică.
„Polițiștii au constatat că în data de 5 iulie a.c., minorul ar fi fost constrâns de către bărbatul de 40 de ani din Maramureş să întrețină relații sexuale, într-un imobil abandonat din localitatea Călățele. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat magistraților Judecătoriei Huedin, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
castratil pe nenorocit…