Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit şi confiscat, 4.500 pachete cu ţigări de proveniență Duty Free, în valoare de peste 52.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
În data de 23 martie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de responsabilitate.
Astfel, la ora 19.00, polițiștii de frontieră au observat în imediata apropiere a liniei de frontieră, pe direcția localității Valea Vișeului, patru persoane care transportau colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce. Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus, polițiștii de frontieră au tras 5 focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, moment în care au abandonat coletele și au fugit către interior spre localitatea Valea Vișeului.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit opt colete cu țigarete, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii baxurilor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 4.500 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 52.650 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.