Alarma a fost luată în serios, iar echipele de intervenţie s-au îndreptat spre locul indicat. Rând pe rând în zonă au sosit poliţiştii, pompierii, maşina Salvării, iar la ceva vreme şi pirotehniştii. Străduţele din jurul Şcolii numărul 3 au fost blocate, iar timp de o oră şi ceva accesul în zonă a fost interzis, inclusiv pentru pietoni.
Locatarii blocurilor au ieşit îngrijoraţi pe la ferestre, alţii au coborât agitaţi în stradă, mai ales că nu s-a ştiut de la bun început care este motivul desfăşurării de forţe. Cei mai mulţi, după ce au aflat că e vorba de o ameninţare cu bombă, au început să zâmbească. Niciunul dintre oamenii adunaţi în faţa blocurilor nu a dat crezare ameninţării, spunând doar că încă un copil nu a avut ce face.
În momentul în care s-a dat alarma, în incinta şcolii se afla doar paznicul. Ioan Pintea, destul de stânjenit de situaţie, a declarat că, nu cu mult timp înainte de primirea ameninţării, în curtea instituţiei a avut loc un incident minor. Un grup de tineri, printre care şi foşti elevi ai şcolii, se afla pe terenul de sport în momentul în care Pintea îşi făcea rondul. Bărbatul a povestit că băieţii i-au cerut bicicleta împrumut, iar în momentul în care i-a refuzat aceştia au început să vocifereze. Ioan Pintea a trecut cu vederea incidentul şi a plecat mai departe. La scurtă vreme s-a trezit cu poliţia pe cap.
Directorul Şcolii numărul 3, precum şi administratorul au fost aduşi de acasă şi puşi să deschidă sălile de clasă pentru ca pirotehniştii să poată face verificarea. După aproape 45 de minute, echipa a părăsit unitatea de învăţământ fără să fi găsit vreun fir de explozibil.
Directorul instituţiei, Gavril Paşca, s-a îndoit de la bun început că ameninţarea ar putea fi reală. El a presupus că e vorba de o glumă proastă a unor copii teribilişti. Deocamdată, supoziţia sa nu a fost confirmată pentru că nu a fost găsită încă persoana care a sunat să anunţe bomba. Urmează să se facă cercetări şi să se încerce identificarea numărului de pe care s-a apelat la 112. În cazul în care autorul falsei ameninţări va fi prins, acesta va fi acuzat de acte de terorism.
Sursa: Meda Muntean