O bătrână de 72 de ani din Baia Mare nu s-a lăsat impresionată de povestea unor escroci şi a reuşit să evite o înşelăciuine pusă la cale de persoane necunoscute care au încercat să o inducă în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în scopul obținerii unui folos patrimonial.
Femeia a fost contactată telefonic, seara târziu, pe telefonul fix din locuinţă, de o persoană care a susținut în mod fals că este nepotul său, că a suferit un accident și că se află în spital, că are probleme medicale care necesită operație, având astfel nevoie urgentă de bani. Apoi a fost contactată de către o altă persoană, care a pretins că are profesia de medic, i-a pus în vedere că ar fi necesar să achite o anumită sumă de bani, întrebând-o de ce sumă de bani dispune, menționând totodată că este dispus să se deplaseze el la locuința sa pentru a primi această sumă de bani.
Din fericire, femeia nu a dat curs solicitării celor două persoane necunoscute şi a anunţat poliţia.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înșelăciune.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii vă recomandăm să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment. Oricine poate fi victima unui accident rutier însă victimele nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale de urgenţă.
Pentru a nu cădea în plasa escrocilor,verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un accident: cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau de parchet unde se află şi sunaţi pentru confirmare. În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale părţilor implicate în accident.
Atunci când sunteţi abordaţi de persoane necunoscute care-şi atribuie diferite calităţi, asiguraţi-vă cu privire la informaţiile primite. Persoanele care doresc să vă înșele sunt actori foarte buni, care posedă un simț natural în a identifica victimele și care ştiu cum să manipuleze pentru a-şi atinge scopul!
Într-adevăr, unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.
Pentru a spori şansele ca infractorii să fie identificaţi, deşi persoana care vă sună vă recomandă să fiţi cât mai discret, acceptaţi o întâlnire directă pentru a le oferi banii dar sunaţi în acelaşi timp la 112 cerând ajutorul poliţiei!
Informaţi-vă părinţii, bunicii cu privire la acest mod de operare şi sfătuiţi – i să fie precauţi. În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie.