Pe o strada centrala a municipiului maramuresean, masina condusa de Maria C., de 28 de ani, a fost oprita de un echipaj al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Maramures care efectua un control pentru combaterea traficului cu tigari.
Femeia, aflata la volanul unei autoutilitare, s-a conformat semnalului si a tras pe dreapta. Cand a auzit insa ca politistul de frontiera ii cere, pe langa permis, sa deschida usile din spate ca sa vada ce transporta, Maria nu a mai stat pe ganduri si a demarat in tromba.
In momentul in care a pornit de pe loc, ea l-a acrosat cu masina pe politistul de frontiera care ii verifica documentele, acesta fiind trantit la pamant. Barbatul a fost transportat la spital pentru investigatii si ingrijiri medicale, iar colegii sai au plecat in urmarirea femeii care se asemana cu o ”Bonnie” fara pereche.
Fata a incercat sa isi piarda urma pe stradutele laturanlnice ale Sighetului, iar dupa un viraj brusc a intrat cu tot cu poarta intr-o curtea unui cetatean. Ea a cobarat si a aruncat trei cutii pline cu tigari de proveninenta ucraineana din masina si s-a urcat la volan.
Proprietarul, alertat de zgomot, a iesit din casa sa vada ce se intampla si, speriat de marfa de contrabanda abandonata in curtea sa, dar si de sunetul sirenelor de pe strada, s-a apucat sa arunce tigarile peste gard.
Maramureseanca nu a mai reusit sa fuga, fiind incercuita de politistii de frontiera care i-au cerut sa se predea. In urma inventarului facut, s-a stabilit ca in masina se aflau 2.170 de pachete de tigari, marca Viceroy, in valoare de 3.658 de lei, pentru care nu existau acte de provenienta.
Maria C. a fost retinuta si dusa la sediul IJPF Maramures pentru declaratii. Ea le-a spus oamenilor legii ca a cumparat tigarile de pe piata din Sighet de la o ucraineana necunoscuta si ca intentiona sa le revanda la un pret mai bun.
Femeia a fost amendata de Garda Financiara Maramures cu 100.000 de lei si de IJPF cu 300 de lei. Cazul a starnit curiozitatea sighetenilor, dar si a politistilor de frontiera care au spus ca nu s-au mai semnalat cazuri in care o femeie sa actioneze in acest fel. ”Femeile nu fug. Nu au curaj. Acum a fost insa o actiune spectaculoasa”, a decsris situatia Ioan Dunca, purtator de cuvant al inspectoratului.
Sursa: Ioana Osan