O doctoriță din Italia a fost filmată în timp ce a pus la megafon imnul țării, în încercarea de a ridica moralul colegilor ei, dar și pacienților cu coronavirus din spitalul unde lucrează. ”Toată Italia se gândește la voi”, spune medicul.
Scena a fost surprinsă la Spitalul Sondalo din Lombardia, regiunea cea mai afectată de coronavirus din Italia. Medicul Sarah Barbuto, specialist pneumolog, vorbește la megafon din ușa unui cabinet.
”Bună dimineața, ne adresăm vouă, tuturor medicilor acestui departament de spital și tuturor asistentelor și întregului personal medical. Știm că este un moment foarte dificil pentru voi și pentru toată lumea. Nu știu cine poate să mă asculte, vreau să vă spun că toată Italia se gândește la voi și speră că vom câștiga această bătălie foarte grea. Sunt sigură că așa va fi. Așa că, în care moment am vrut să facem ceva ce se face în toată Italia, ca să vă simțiți mai aproape de familiile voastre”, a spus Sarah Barbuto.
Doctorița a transmis apoi prin megafon, de pe mobilul ei, imnul Italiei. Câțiva medici sunt auziți cântând în înregistrare.
”Vă mulțumesc, mâine va fi mai mult”, a mai spus doctorița la finalul imnului.
Lombardia a înregistrat cele mai multe decese de coronavirus în Italia. Dintre cele peste 4800 de decese ale țării, peste 3000 sunt în această regiune. Doar sâmbătă au fost 546 de morți.
Acest spital e aproape de unde sunt eu acuma un spital cu un mare prestigiu a fost construit .la inaltimea 1100 metri atitudine in munti Vatellina construit incepind cu anul 1932 lucrarile fiind coordinate de catre Profesorul Eugenio Morelli in timp de opt ani activitatea lui urmind sa fie cel mai mare complex senatorial din Europa pleumonologic TBC.Acum deschis pavilionul 6 pentru patienti condivid 19 multumesc medicilor, asistentilor pentru munca ce o duc in aceasta perioada si nu numai . Sosica Silvea Stetcu .