O familie formată din doi adulţi şi un copil care a revenit din Italia a minţit la triajul epidemiologic de la graniţă, afirmând că vine din Germania, însă autorităţile au verificat maşina şi au descoperit bonuri de cumpărături din peninsulă, cei doi adulţi fiind cercetaţi penal, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, sâmbătă, că un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi a verificat un autoturism înmatriculat în Italia care a trecut de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. În maşină se aflau doi adulţi şi un copil din judeţul Ialomiţa, care trecuseră prin verificările de la graniţă, inclusiv prin triajul epidemiologic.
Adulţii au completat chestionarul obligatoriu iar în acesta au declarat că vin din Germania. În urma verificărilor efectuate în autoturism, s-au găsit însă produse cu etichete de origine italiană şi bonuri fiscale de dată recentă având aceeaşi provenienţă.
„Confruntaţi cu acest aspect, ocupanţii autoturismului au recunoscut că vin din Italia, regiunea Bologna, şi că nu au declarat adevărul la completarea chestionarului aplicat de medicii Direcţiei de Sănătate Publică Arad imediat după trecerea frontierei de stat”, a declarat Cozma.
Cei doi adulţi sunt cercetaţi penal pentru fals în declaraţii, iar familia a fost dusă într-un centru de carantină din judeţul de domiciliu, însoţită de poliţişti şi jandarmi.