O femeie a murit, vineri seară, într-un accident produs pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, după ce maşina condusă de soţul ei a intrat sub remorca unui TIR. Bărbatul a scăpat cu viaţă, dar este în stare de şoc.
Femeia a fost decapitată, iar surse din anchetă spun că la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare, transmite news.ro.
Accidentul a avut loc la kilometrul 116 al autostrăzii A 1.
Primele date de la faţa locului arată că şoferul unui Mercedes a intrat cu partea dreaptă a autovehiculului sub remorca unui TIR, autoturismul fiind zdrobit sub remorcă. Soţia şoferului, în vârstă de 47 de ani, a murit pe loc, rănile sale fiind extrem de grave.
Martorii povestesc că femeia a fost efectiv decapitată.
Şoferul a ieşit singur din autovehicul şi surse de la faţa locului au declarat că este în stare de şoc.
Aceleaşi surse au declarat pentru News.ro că în zona accidentului nu există urme de frânare. Şoferul TIR-ului a declarat că circula cu viteză redusă, de aproximativ 50 de kilometri pe oră.
Pe prima bandă era coloană de autovehicule, însă banda a doua era liberă, au declarat surse din poliţie. Conform acestora, viteza estimată cu care circula autoturismul implicat în accident era de 100 de kilometri pe oră.
Cei doi soţi aflaţi în autoturism se îndreptau spre casă, într-o comună din judeţul Vâlcea.