O femeie a fost omorâtă de un câine, luni, în sectorul 3. Femeia voia să-i dea de mâncare câinelui pe care l-a luat în îngrijire, în urmă cu 4 luni.
Secția 13 Poliție a fost sesizată, luni, de către un bărbat, că în curtea unui imobil, din Sectorul 3, o femeie este mușcată de un câine. Polițiștii au stabilit că victima, de 53 ani, era căzută în curtea imobilului, în stare de inconștiență, având mai multe leziuni pe corp, iar într-una dintre camerele imobilului se afla un câine de talie mare. Incidentul a fost observat de doi vecini, informează Poliția Capitalei.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul femeii. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. „La data de 20.02.2023. ora 11.30, Secția 13 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în curtea unui imobil, din Sectorul 3, o femeie este mușcată de un câine. Polițiștii au intervenit la fața locului și au stabilit faptul că victima, de 53 ani, era căzută în curtea imobilului, în stare de inconștiență, având mai multe leziuni pe corp, iar într-una dintre camerele imobilului se afla un câine de talie mare.
Agresiunea canină a fost observată de doi vecini. De asemenea, s-a stabilit faptul că victima venise la imobilul în care se afla câinele, pentru a-l hrăni pe acesta, luat în îngrijire, în urmă cu 4 luni de zile. Echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul femeii. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, transmite Poliția Capitalei.