O fetiță de 13 ani din Germania a fost cu prietenii la o piscină din Velbert, din Germania, iar pe drumul spre casă, a fost prinsă de opt bărbați, care au dus-o într-o pădure și au violat-o cu bestialitate.
Un prieten al familiei care a plecat în căutarea tinerei, fiindcă părinții ei se alertaseră deja, a trecut pe lângă pădurea unde a avut loc oroarea, moment în care cei opt au fugit, pentru a nu fi recunoscuți. Fata a scăpat astfel, a anunțat metro.co.uk.
Poliția a găsit un film cu oroarea în telefonul unuia dintre agresori Fata a reușit să-l descopere pe unul dintre atacatori pe Facebook. Ea le-a arătat poza polițiștilor, care imediat l-au prins pe acesta. În telefonul lui au fgost găsite imagini de la viol. Pe baza imaginilor, au fost descoperiți și ceilalți șapte violatori. Toți cei opt, cu toții imigranți bulgari, au fost reținuți.
Cei opt au vârste cuprinse între 13 și 17 ani. Ei au susținut că fata și-a dat consimțământul să facă sex cu ei. Un băiat de 15 ani, care a violat-o de două ori, a primit cea mai dură pedeapsă, 4 ani și 9 luni după gratii.
Un alt băiat care a violat-o tot de două ori a primit și el tot patru ani de închisoare. Doi au primit câte 20 de luni după gratii, iar alți doi au scăpat cu pedepse cu suspendare. Ultimii doi, care fugiseră în Bulgaria pentru a scăpa, au fost extrădați în Germania, unde vor fi închiși într-o închisoare juvenilă.