O tragedie cumplită a lovit o familie din Dolj. Casa le-a fost mistuită de flăcări, iar mama a reușit să-și scoată afară toți cei patru copii. Totuși fiica cea mică, în vârstăd e opt ani s-a întors în locuintă pentru că-și uitase tableta, într-un moment de neatenție al mamei. Femeia și-a auzit fiica strigând după ajutor însă nu a mai putut face nimic.
Potrivit Observator news, incendiul a izbucnit în prima cameră, unde dormea tatăl. Mama și copiii dormeau în a doua și a treia cameră. Femeia s-a trezit în fum dens, și-a scos copiii din casă. Într-un moment de neatenție, fetița a fugit de lângă ea pentru a-și lua tableta.
„N-am putut s-o scot, n-am putut s-o scot. M-a strigat „mami, mami” şi n-am putut să o scot!”, spune mama, disperată și îndurerată de pierderea fetiței.
Mama: „Ea a zis că „mami, să ies afară să iau tableta” şi eu nu am putut să o mai iau! Şi i-am zis eu „mami, nu mai intra, nu mai intra, mămică”. „Nu, că e descărcată, e descărcată” şi după aceea tot fumul… nu am mai putut!”, a declarat mama pentru sursa citată.
Pentru fetiță, nu s-a mai putut face nimic
Vecinii au încercat în zadar să salveze fetița. La Elena au mai ajuns doar pompierii, după ce au stins focul care a mistuit întreaga casă. Au găsit-o cu tableta topită în braţe, ghemuită într-un colţ de cameră, scrie Observator news.
„Am sunat la 22.20 și pompierii au ajuns la 23.00. Noi am anunţat, dar a venit Salvarea prima dată, după aceea au venit pompierii. Dar prea târziu, le-am spus… că nu se mai poate face nimic”, a declarat pentru sursa citată vecina care a sunat la 112.