O fetiță de o lună și jumătate din Suceava, suspectă de COVID-19, a fost transferată luni dimineaţa la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, la secția ATI.
Copila de numai șase săptămâni a fost supusă unui test rapid, iar rezultatul a ieșit din nefericire pozitiv. Acum, medicii sunt în așteptarea rezultatului RT-PCR, pentru confirmarea diagnosticului. Starea bebelușului este gravă, iar medicii sunt rezervați.
Micuța a fost transferată în incubator, cu o ambulanță SMURD de neonatologie, fiind ventilat mecanic din cauza insuficienței respiratorii.
„Mașina de neonatologie a SMURD Iași a efectuat această misiune cu un transfer al unei fetițe de o lună, în categoria de nou născuți, care a necesitat incubator și ventilator de neonatologie. Un copil la care există suspiciunea de infecție cu SARS-CoV-2, testul rapid fiind pozitiv, având manifestări severe ale insuficienței respiratorii acute. Copilul a fost adus în ATI la Spitalul Sfânta Maria pentru tratamentul de specialitate”, a declarat Diana Cimpoeșu, coordonatorul UPU-SMURD.
Fetița de numai șase săptămâni este cel mai mic pacient care ajunge în secția de ATI a Spitalului pentru Copii din Iași cu probleme de sănătate asociate COVID.