Marturiile copiilor sunt cutremuratoare. Au primit batai peste batai, au rabdat foame, iar intr-un final au fost abandonati de cea care i-a adus pe lume. In cele 48 de ore pe care le-au petrecut singuri in garsoniera de pe strada Horea din Baia Mare, copiii sperau totusi ca mama lor se va intoarce la ei. Infometati peste masura, visau la copane de pui, la dulciuri, dar si la o soarta mai buna – fara scandaluri.
Nu au avut nici macar un pat in care sa se culce si nici un vas de toaleta in care sa isi faca nevoile pentru ca toate au fost vandute! In garsoniera au ramas doar un dulap vechi din lemn, cativa saci cu haine si ei: copiii nimanui.
Au stat doua nopti ingramaditi pe un colt de parchet ca sa se incalzeasca si si-au sters unii altora lacrimile. Sunt destul de mari, iar experienta dureroasa prin care au trecut le va lasa rani adanci in suflete.
Odrasle amenintate cu moartea
Alexandra e deja domnisoara. Are 15 ani. In momentul in care s-a vazut inchisa in casa impreuna cu fratiorii mai mici – Flaviu (10 ani) si Daniela (12 ani) – a preluat rolul de mama, pe care femeia care le-a dat viata l-a uitat de mult.
A incercat sa ii linisteasca desi era si ea speriata de moarte. "Ne-a amenintat ca o sa ne ia gatul daca spunem ca va pleca in Italia", a marturisit copila. Ea se temea si de tatal vitreg. "E in Italia, dar mi-e frica de el, mai ales ca pe mine ma batea. Stiu toti vecinii cat de rau era."
Norocul copiilor a fost ca o vecina i-a observat pe la geamuri. Femeia a vazut cand mama lor a plecat de acasa si a banuit ca lucrurile nu sunt in regula. "Ea a cam neglijat copiii. I-a inchis in casa, le-a taiat gazul… Ii lasa singuri pana noaptea tarziu… Ii batea. Nu a spus la nimeni unde pleaca", a povestit femeia, care, dupa ce a incercat sa ia legatura cu copii, i-a chemat in ajutor pe bunicii acestora.
"Am mers sa vedem ce se intampla. Copiii mi-au spus ce s-a intamplat. Nu mi-a venit sa cred ce aud. Au stat doua zile incuiati in garsoniera, in mizerie. Nu au avut mancare, nu au avut curent, nu au avut gaz. Ce mai, a taiat totul", a explicat ingrozita Rodica Mititelu, bunica micutilor.
Chemarea Siciliei
Batrana a povestit ca fiica ei nu a suflat un cuvant despre plecarea in strainatate. In afara de copii, nimeni nu a stiut nimic. Actualul sot al femeii este si el in Italia, de doua saptamani.
"Fiica noastra a divortat de sotul ei si s-a recasatorit. Si-au vandut apartamentul. Noi i-am ajutat cum am putut si le-am cumparat o garsoniera aici, pe Horea, aproape de noi. Dar de cand s-a recasatorit a inceput calvarul. Mi-au distrus garsoniera, au vandut totul si nu s-au mai interesat de copii."
Bunicii au apelat la politie si la Protectia Copilului. "Nu puteam sa ii lasam sa stea singuri acolo. Am vrut ca nepotii nostri sa aiba un acoperis deasupra capului. Copiii mi-au spus ca mama lor a plecat in Sicilia, dupa actualul ei sot", a marturisit Dorel Mititelu, bunicul copiilor.
Peste 1.000 de copiii parasiti pentru un job in strainatate
Cei trei copii au fost internati la Centrul de Primire in Regim de Urgenta. Au o camera numai a lor, dar se simt extrem de singuri, la fel ca in garsoniera in care au fost abandonati de mama lor.
Autoritatile s-au adresat instantei pentru decaderea parintilor din drepturi. "Vrem sa le gasim familie cat mai repede. De altfel, bunica a spus ca o va creste pe fetita de 12 ani, iar pe baiatul de 10 ani il va creste un unchi. Speram ca si fata de 15 ani sa fie luata tot de catre bunici", a precizat Nicolae Boitor, director adjunct al Directiei pentru Protectia Copilului Maramures.
Oamenii legii au deschis si ei o ancheta in acest caz, baimareanca urmand sa fie pusa sub acuzatia de abandon. Din statisticile intocmite de catre Directia Copilului reiese ca, in Maramures, 523 de copii care au ramas in grija autoritatilor dupa ce parintii au plecat la munca in strainatate. Alti 513 minori sunt crescuti de rudenii din acelasi motiv.
Sursa: Vasile Dale