Joi, 17 octombrie, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a prezidat conferința preoțească de toamnă cu preoții din Protopopiatele Sighet și Vișeu, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației.
Evenimentul duhovnicesc a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul și a Slujbei Tedeumului la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” în fruntea unui sobor de preoți și diaconi.
Referatul conferinței a fost alcătuit și susținut de părintele Adrian Morar, directorul serviciilor social-medicale ale Eparhiei, și s-a intitulat „Hristos – vindecătorul trupurilor și al sufletelor noastre”.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la ultima conferință preoțească de toamnă din acest an, consacrată Anului îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română și Anul comemorativ al Sfinților tămăduitori doctori fără de arginți.
Iată, suntem după Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, în catedrala orașului, catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, care a fost târnosită în 1998 de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, cu mai mulți Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, printre care și Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Am avut și oaspeți din Ucraina. De atunci lucrurile la Sighetu Marmației au evoluat foarte frumos, ne-a ajutat Dumnezeu să redobândim Palatul Cultural. Cele liturgice le facem în Catedrală, cele cultural-teologice le facem întotdeauna în fostul palat episcopal, care, după restaurare prin proiect european și inaugurarea lui în 2022, a intrat în circuitul cultural național și, de ce nu, internațional, pentru că este un imobil de o valoare și o frumusețe arhitecturală fără egal.
Are 8 săli de expoziție, săli de manifestări culturale, de prezentări de carte, lansări de carte, expoziții de pictură și icoane, are acest muzeu foarte frumos și multe icoane din Maramureșul Voievodal și cărți vechi de la parohii și mănăstiri, numit „Muzeul Carol I”, care a fost cel care a semnat actul de dăruire a Palatului pe vecie pentru sediu de episcopie, are sala festivă „Episcop Dr. Vasile Stan”, i-am dat acest nume pentru că a fost întâiul Episcop după reînființare în 1937, și toate activitățile noastre bisericești, teologic-culturale le facem aici, și conferințele, deci.
Au avut loc, după cum mi-a spus părintele Dan Sidău, care de astăzi înainte a fost numit și astăzi va fi instalat și va fi noul și tânărul protopop al Sighetului, un preot vrednic și râvnitor, bine pregătit, din generația tânără, cu experiență în pastorație, a fost și este și rămâne și director al Centrului Cultural-Pastoral, pentru că are experiență deosebită și o râvnă sporită și din punct de vedere cultural prezintă Palatul oaspeților din străinătate cu multă competență și ne bucurăm că îl avem aici. De aceea i-am și încredințat mandatul de protopop, mulțumind părintelui Vasile Pop, care a contribuit la redobândirea Palatului și s-a ocupat foarte mult de redobândirea lui și de actele care au trebuit făcute.
Conferința este una pe care o facem după tradiția stabilită de multă vreme și anume reunim protopopiatele din Maramureșul Voievodal, Sighet și Vișeu, sunt în total cam 150 de preoți și cam întotdeauna facem conferința la Sighetu Marmației, aici este orașul principal, uneori mai facem și la mănăstiri, am făcut și la Bârsana și la Moisei, că au condițiile create, dar ca să-i dăm importanță Palatului, iată Sfântul Iosif, care n-a avut un Palat Episcopal, are de acum un palat, pentru că acest Palat l-am intitulat Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” și scrie în piatră pe frontispiciu și nu-l va putea lua nimeni acel înscris pe care l-am scris în piatră, are de acum o reședință.
Până la urmă este reședința duhovnicească și istorică a Episcopiei. Noi avem sediul, propriu-zis actual și administrativ al Episcopiei în Baia Mare, orașul care este municipiu reședință de județ, dar propriu-zis acesta este Palatul istoric Episcopal, rânduit, cred, că de Dumnezeu și hotărât de Dumnezeu să revină Episcopiei și, inspirat fiind, noi i-am dat numele „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”. Slavă lui Dumnezeu pentru toate și pentru prezența preoților în număr foarte mare, vin aproape toți, conferințele nu sunt nici lungi, nici obositoare, Părintele Adrian Morar, inspector și director medico-social al Episcopiei se ocupă de viitorul Spital de îngrijiri paleative, a alcătuit o conferință foarte frumoasă, și duhovnicească și de actualitate și cu multe învățături pentru părinții care participă la conferințe”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, potrivit paginii Episcopiei.
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol