Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest organizează, în perioada 26-29 septembrie, Anuala de Arhitectură 2024 având tema: OAMENI.ORAȘ.MAȘINĂ – Revitalizare urbană.
“Ne propunem o serie de evenimente care se vor desfășura pe parcursul a 3 zile dedicate revitalizării spațiului public urban și adaptării acestuia pentru activități actuale de petrecere a timpului, având ca scop reactivarea comunității. Un punct central al evenimentului este transformarea străzii Gheorghe Șincai din centrul istoric al Băii Mari într-un spațiu public destinat pietonilor, bicicliștilor și comunității locale. Această inițiativă evidențiază modul în care designul urban poate redefini mobilitatea și interacțiunile în oraș.
Anuala de Arhitectură 2024 – Revitalizare Urbană – explorează cum putem recupera străzile și transforma orașele într-un spațiu mai accesibil, sustenabil și plăcut pentru toți. Prin exemple concrete, discuții și experiențe interactive, evenimentul demonstrează cum putem reimagina spațiul urban pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale comunității.
În spațiul public vor fi prezente și panouri cu lucrările arhitecților Filialei Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România la care s-a lucrat în ultimul an, din dorința de a conecta comunitatea profesională de arhitecți cu publicul larg și profesiile conexe”, spun reprezentanții OAR NV.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult