Un număr de 32 de absolvenți formează promoția 2018/2019 a cursurilor pentru arbitri organizate de Asociația Județeană de Fotbal Maramureș (AJFMM) prin intermediul Comisiei Județene a Arbitrilor.
Cursurile au început în octombrie 2018 și se finalizează astăzi. Lecții teoretice și practice (susținute de Zoltan Szekely – membru în Comisia Centrală a Arbitrilor și Ioan Hotico – observator de Liga a 3-a), precum și teme video (prezentate de Zoltan Szekely jr. – arbitru de Liga a 3-a) au figurat în organigramă.
Cursul s-a încheiat cu un examen pe care toți cei prezenți l-au trecut cu succes, urmând ca tinerii arbitri stagiari să debuteze în teren cu prilejul reluării meciurilor oficiale din campionatele destinate copiilor și juniorilor.
Comisia Județeană a Arbitrilor are în agendă antrenamente pentru arbitri (în fiecare zi de marți), ședințe cu teme teoretice și prezentări video pentru arbitri și observatori (în fiecare zi de joi).
Județul Maramureș are patru arbitri în Liga a 2-a (Cristian Codrea – arbitru, respectiv Radu Despa, Cristian Lucaci și Răzvan Soponar – asistenți), șase în Liga a 3-a (Norbert Kemenes, Răzvan Necrici și Zoli Szekely – arbitri, respectiv Daniel Lar, Cristian Mureșan și Gheorghe Tarba – asistenți) și patru la juniori republicani (Vlad Mare – arbitru, Stelian Homorodan, Ionuț Husti și Bogdan Mureșan – asistenți). Pe lângă aceștia, în componența lotului județean de arbitri mai fac parte circa alți 60 de arbitri și asistenți care conduc meciuri din Ligile a 4-a și a 5-a.