Doina Jauca, directorul Administratiei Parcului National Muntii Rodnei (APNMR) a relatat pentru eMaramures.ro ca in timpul actiunii de evaluare, derulata pe data de 18 iunie, au fost vazute 67 de capre negre. Ea a aratat ca la recensamant au luat parte 51 de pesoane din cadrul a numeroase institutii care au pornit la drum inca din zorii diminetii.
„E un semnal foarte pozitiv. Am vazut exemplare foarte tinere ceea ce ne face sa credem ca specia nu mai este pe cale de disparitie cum se intampla la inceputul anilor 2000. Daca e sa facem o comparatie in 2004, cand s-a deschis administratia parcului, au fost inregistrate 37 de exemplare ceea ce inseamna ca numarul caprelor negre aproape s-a dublat”, a aratat Doina Jauca.
Reprezentantii APNMR sunt convinsi ca numarul exemplarelor de capra neagra a crescut in Muntii Rodnei ca urmare a raziilor facute impreuna cu jandarmeria impotriva braconierilor. Ei sustin ca in perioada urmatoare vor face controale la cele aproximativ 50 de stane din rezervatie pentru ca au semnale ca ciobanii cresc mai multi caini decat permite legea.
“Actele normative stipuleaza ca au voie cate trei caini la cate 300 de oi. Sunt stane unde exista mai multi. Acesti caini haituiesc de multe ori caprele negre si le pun in pericol”, a mai spus directorul APNMR. In colimator vor fi luati si cainii vagabonzi care ajung in rezervatia Muntii Rodnei si care urmeaza sa fie capturati.
Sursa: Larisa Tivadar