O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca va ajunge, vineri, 2 aprilie, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, în țara noastră au fost recepționate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.
Cantitatea livrată României este cea mai mare de până acum, iar alocarea viitoarelor doze de vaccin se va realiza conform calendarului pus la dispoziție de firma producătoare.
Grupul de comunicare al CNCAV Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministru