Marți este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar miercuri proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi.
Pentru cei de la matematică-informatică (M1), științe ale naturii (M2), tehnologic (M3) și pedagogic (M4), proba obligatorie este la matematică, dar adaptată pe nivele de dificultate diferite.
Potrivit Ministerului Educației, la proba scrisă de Limba și literatura română, desfășurată luni, s-a înregistrat o rată de participare de 97,6%. Au fost 118.384 de candidați prezenți dintr-un total de 121.257 de candidați înscriși – toate promoțiile – pentru susținerea acestei probe.
Nu s-au prezentat 2.845 de de candidați, iar 28 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Afișarea rezultatelor inițiale va avea loc în 3 iulie, iar contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie.
Potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, accesul absolvenților de clasa a XII-a și a XIII-a în sălile de examen se face începând cu ora 07:30, până la ora 08:30. Subiectele sunt primite de către candidați în jurul orei 08:45. Vreme de 15 minute, personalul didactic explică normele de redactare și regulile de desfășurare de pe parcursul probei. La ora 09:00, cei prezenți pot începe să rezolve cerințele pe foile speciale, primite de la centrul de examinare. Ciornele sunt, de asemenea, ștampilate.
Din momentul primirii foilor speciale, ciornelor și subiectelor, candidații au la dispoziție maximul 180 de minute pentru rezolvarea cerințelor la matematică, respectiv 3 ore. Supraveghetorii le vor transmite, pe parcursul probei scrise de la Bacalaureat 2023, cât timp le-a mai rămas pentru redactare.