Încălcarea unor norme rutiere, asociată cu câteva clipe de neatenţie la volan, creşte considerabil riscul de a provoca un accident de circulaţie.
Ieri, 05 februarie, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident produs pe raza municipiului. Efectuarea unei depăşiri neregulamentare concomitent cu neasigurarea la ieşirea din curtea unui imobil au condus la rănirea unei persoane şi avarierea a trei autoturisme.
Verificările poliţiştilor au relevat că un băimărean de 51 de ani, care conducea un autoturism pe bulevardul Independenţei, a efectuat o depăşire încălcând marcajul continuu şi a intrat în coliziune cu un autoturism a cărui conducătoare auto a ieşit din curtea unui imobil fără să se asigure. În urma coliziunii, autoturismul condus de băimărean este proiectat într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Preluca Veche.