Primăria Bistrița a primit o amendă de 3.045 de lei, după ce o mașină a alunecat și a plonjat în râu, accident soldat cu rănirea unei persoane.
Accidentul rutier a avut loc joi dimineață în Bistrița, zona Codrișor. Conform ISU Bistrița-Năsăud, pompierii au intervenit la accidentul în care un autoturism a derapat și a ajuns în albia râului Bistrița, potrivit Mediafax.
O tânără de 24 de ani, din Bistrița, a fost rănită și a ajuns la spital în urma acestui accident.
Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conținuă cercetările.
„Totodată, polițiștii Biroului Rutier au sancționat administratorul drumului pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementarilor în vigoare. Cuantumul amenzii este în valoare de 3.045 de lei”, a anunțat Poliția. Drumul este administrat de Primărie.