În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai multMonica s-a aruncat în fața trenului, în Spania. „Vreau să fiu fericită!”, a strigat românca și a tras-o după ea pe prietena ei, cele două fiind spulberate pe șine.
Două femei au fost ucise de un tren în Barreda (Torrelavega), după ce una dintre ele a încercat să o împiedice pe cealaltă să sară pe șine. Monica, o româncă în vârstă de 30 de ani, a vrut să se sinucidă. Julia, 42 de ani, o dominicană, a vrut să o împiedice. O vecină a văzut de la fereastra casei ei toată scena, iar a doua zi a mers la locul unde cele două femei au murit și a pus un buchet de flori.
Femeia nu le cunoștea pe cele două, dar a aflat în oraș că sunt străine. E motivul pentru care le-a adus acest omagiu: „Cred că au fost singure aici, este un mod de a le păstra amintirea, puțin.”, a declarat ea, pentru El Pais. Are dreptate, deși mulți au văzut scena, aproape nimeni nu le cunoaște pe cele două femei omorâte de tren.
Martorii povestesc că cele două locuiau împreună și s-au certat în seara accidentului, iar una dintre ele a ieșit în stradă și s-a dus spre calea ferată. Cealaltă a urmat-o la scurt timp și au continuat să se certe lîngă linii. Cele două locuiau într-un apartament deasupra barului El Pedal, unde mergeau des. „Au fost fete bune!”, e tot ce spune unul dintre chelneri.
Junior Gomez, care are 13 ani, nu poate uita scena la care a asistat de la balconul de la etajul doi. Acest băiat, care locuiește împreună cu trei frați și mama sa, cu câteva etaje deasupra locului în care au trăit Julia și Monica în timpul carantinei covid, abia a reușit să doarmă din cauza a ceea ce a văzut.
Băiatul explică că tânăra româncă a urlat „Vreau să fiu fericită!”, apoi s-a smuls din brațele prietenei care încerca să o țină și locomotiva a lovit-o în plin. Julia era încă agățată de Monica și a fost trasă sub tren.
Mama lui Junior a povestit că tânăra româncă trecea printr-o perioadă foarte grea, că mama ei a murit, că avea o fiică în România și probleme cu alcoolul. Românca nu are pe nimeni și nu se știe dacă va veni cineva să ridice corpul ei de la morgă.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult© 2020 eMaramures. Toate drepturile rezervate.