Într-o zi de duminică, Gheorghe Ursache s-a urcat, la Iaşi, în autocarul care urma să-l ducă în Italia, la muncă. Cu o zi înainte să ajungă în Sicilia, la Trapani, şi-a contactat fiica pe telefon şi i-a spus că este urmărit de cineva. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el.
Tatăl său, care avea 51 de ani în momentul dispariţiei, s-a urcat în duminica fatidică într-un autocar al firmei de transport Atlassib. El ar fi trebuit să ajungă iniţial în Trapani, oraşul în care locuia fiica sa, urmând să înceapă munca în agricultură.
Momentul dispariţiei, povestit de fiica lui Ursache
El mai lucrase anterior, tot în agricultură, în regiunea oraşului Paceco.
„Cu o zi înainte să ajungă la Trapani m-a sunat de pe numărul de Italia, deci sigur era pe teritoriul Italiei. Ar fi trebuit să ajungă miercuri în jurul prânzului, dar m-a sunat marți, pe la ora 14:00 și mi-a spus, gâfâind și speriat, că îl fugărește cineva. N-a apucat să-mi spună unde se află, în ce localitate, dar eu împreună cu frații mei am calculat că ar fi trebuit să fie prin Cosenza la ora respectivă”, povesteşte Alina Ursache.
De atunci, la telefonul bărbatului român nu a mai răspuns nimeni. Alina Ursache spune că şoferii autocarului i-au relatat că pe drum ar fi avut loc un incident în care ar fi fost implicat tatăl său.
Incidentul din autocar
„În ziua când autocarul a ajuns la Trapani, m-am dus să îl aștept. Eu credeam și speram ca el să fie în acel autocar, m-am gândit că la telefon, cu o zi înainte mi-a făcut poate o glumă. Din păcate, tata nu a ajuns la destinație. Şoferii mi-au povestit că el începuse să bea în autocar și să fie agresiv, de aceea ar fi chemat poliția și l-ar fi lăsat împreună cu agenții de poliție la Cosenza. M-am dus atunci direct la secția de poliție din Trapani, unde am povestit ce mi-au spus șoferii despre tatăl meu și le-am cerut să verifice informația, pentru că nu reușeam să iau legătura cu el. Polițiștii au verificat prin centrală și mi-au spus că nicio patrulă de poliție din Cosenza nu a oprit un cetățean român cu numele și datele lui” (Alina Ursache, pentru RoTalianul)
Din ziua dispariţiei, Alina și ceilalți patru frați ai ei nu au mai reușit să afle absolut nimic despre tatăl lor, care a dispărut, practic, fără urmă.
„Mi se pare tare ciudat ceea ce mi-au spus șoferii de pe autocar, pentru că tata avea mult timp de când nu mai consumase alcool, iar când m-a sunat pe mine marți spunându-mi că cineva îl fugărește nu mi s-a părut deloc beat. Vorbea coerent și părea foarte speriat, deci nu cred că ar fi băut, așa cum mi-au spus ei. În plus mi-au mai spus că fuma, iar tata avea 6 ani de când nu mai pusese țigara în gură”, îşi aminteşte Alina Ursache.
Ea a contactat conducerea firmei de transport, cerând mai multe informații despre ceea ce s-a întâmplat cu Gheorghe Ursache. Compania s-a limitat să-i transmită că nu are nici o responsabilitate și că rudele bărbatului dispărut trebuie să se adreseze în exclusivitate poliției.
Fiica lui Gheorghe Ursache s-a adresat și Consulatului General al României de la Catania, deoarece actele de identitate ale tatălui ei au expirat între timp. De la Consulat i s-a răspuns că nimeni cu datele respective nu a cerut în ultimii ani statului român o reînnoire a documentelor, ceea ce înseamnă că, dacă este în viaţă, Gheorghe Ursache nu are acte de identitate valabile.
Alina Ursache confirmă că tatăl său avea probleme în căsnicie, mai exact avea neînţelegeri cu soţia, dar evită să spună dacă aceste probleme ar fi fost de natură să comită vreun gest necugetat.