Operaţiune dramatică în oraşul Città di Castello, provincia Perugia, Italia, după ce o româncă s-ar fi aruncat în gol de pe un pod, în Tibru. După şapte ore de căutări, echipele de intervenţie au găsit trupul fără viaţă al tinerei de 36 de ani, mamă a doi copii, în apele râului.
Zeci de carabinieri, pompieri şi scafandri au intervenit, ieri, în Città di Castello, provincia italiană Perugia, după ce un martor a anunţat la serviciul unic de urgenţă că a văzut cum o femeie s-a aruncat de pe un pod, în apele râului Tibru. Când a ridicat din nou privirea, tânăra dispăruse. Rămăsese doar încălțămintea acesteia.
Imediat, au început căutările. Atât în Tibru, cât și pe uscat. După şapte ore de căutări, echipele de intervenţie au găsit trupul fără viaţă al tinerei de 36 de ani, mamă a doi copii, în apele râului.
Presa din Italia precizează că, până la această oră, autorităţile nu au confirmat informaţia potrivit căreia tânăra româncă s-ar fi sinucis.