***Uneori, luandu-te dupa articole turistice (dar nu numai) iresponsabil-fanteziste, poti face aiurea sute de km, traind in final surpriza unor nemeritate deceptii. Ni s-a intamplat si noua acum, cautand sfincsi, babe, mame cu prunci din piatra pe Vartoapele Chiuiestiului.
Manastirea Casielu, santier ecumenic in floare – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
Plecam la 6,15 dimineata din Baia Mare spre Dej cu gandul la o mare aventura si formatiuni stancoase impresionante.
Din varful dealului Mesteacan putem admira nesterea zilei in zmeurii acuarele, dar, odata ajunsi pe valea Somesului ne inghit laptos-geroasele neguri impenetrabile, cu greu lasand vederii cetoasele tablouri rustice, alb-argintate de chiciura noptii. Ce mai, ni se pare ca ziua incepe aiurea dar mizam pe ridicarea negurii, macar dupa ora 10.
Ajungem la Caseiu si cotim 12 km stanga, trecem prin Rugasesti si Salatruc (valea Salatrucului-amonte), in cele din urma ajungand in Chiuiesti.
Soseaua suie, negurile de pe valea Somesului se disipeaza treptat lasand loc soarelui care baleia versantii brumat-argintii, generand noi valatuci migratori de neguri.
Scrutam atenti dealurile, la inceput terasate si cu mici holde odinioara cultivate, mai apoi impadurite cu foioase.
Trecem de biserica noua din Chiuiesti si imediat dupa aceasta (marcand centrul asezarii) remarcam spre dreapta indicatorul Strambu (pe valea Strambului) 9 km si Manastirea Casiel 7 km, respectiv Magoaja (125 km din Baia Mare, pe valea Somesului ), la 4 km spre nord, in amontele vaii Dreptului, aceasta numindu-se inspre origini valea Magoajei.
Nimic spectaculos nu apare in dreapta, la confluenta dintre valea Strambului cu valea Dreptului iar pe harta topo 1:25.000 nu aparea Dealul Vartoapele (nici Biserica Darlinii).
Niciun localnic pe ulita (asfaltata) satului, motiv pentru care, avand timp berechet iar ziua anuntandu-se insorita, ideala turistic, continuam spre Magoaja pentru a afla cate ceva despre satul natal al haiducului Pintea Viteazu, ex osteanul imparatesc austriac haituit de potera.
Versantii se apropie, fiind impaduriti cu fageturi sau plantati cu molid.
Case batranesti, traditionale, multe spoite-n ultramarin ca si cele sarace din Maramures, Oas sau Salaj, majoritatea pricopsite cu cate un urias blid alb DigiTV , izbitor de contrastant.
Prispe inguste, sustinute pe stalpi de stejar putin ornamentati si invadate de curpeni de vita de vie salbaticita, cuptoare traditionale pentru paine, suri si grajduri cu usi de lemn traditional decorate, livezi clasice dominate de pruni, rare gospodarii noi. Drumul judetean e pietruit, neantretinut si hartopos.
La circa 9 km spre nord, peste culmea apropiata, e localitatea Boiereni si Tara Lapusului.
Luam relatii privind accesibilitatea. Aflam ca sunt probleme imediat dupa coama dealului, la coborarea spre Boiereni (ogase, alunecari, paraie care au spalat carosabilul facandu-l impracticabil), motiv pentru care ne oprim la vreo 200 m sud de culme, in dreptul unui spectaculos perete de gresii intercalate cu conglomerate grosiere dar si cu spectaculoase formatiuni aducand a ciuperci/babe (trovanti).
Soarele scalda abruptul conferindu-i o tenta aurie in timp ce in pajistea estica gros brumata, troneaza trovanti dislocati din versant si inegriti de vremi.
De aici, privind spre sud-sud-vest, vatra Magoajei aparea superba, cu verticale fumuri taind tot mai vagile neguri translante, departe, lunca Somesului pe la Caseiu fiind acoperita in continuare de o groasa patura de neguri compacte.
Oile au fatat deja sau sunt in curs de fatare, rumegand in ciopoare mai mici ori mai mari, dupa darea de mana a gospodarului, in staulele amenajate in curtile sau livezile din preajma caselor.
Ne reintoarcem in Magoaja oprind aproape de biserica zidita, greco-catolica, cu turla ascutita trasa-n tabla galvanizata, vizavi, pe un oribil soclu, tronand un portret naiv sculptat in gresii reprezentandu-l pe vestitul haiduc Pintea Viteazul, holbat a mirare si cu plete.
Mai oprim pentru a fotografia case vechi. Avem sansa sa aflam de la un varstnic amabil de Vartoapele Chiuiestiului (habar nu avea insa de toponimia Biserica Darlinii mentionata in ilustratul articol publicat in urma cu 3-4 decenii in Romania Pitoreasca).
Acesta ne da drept reper podul peste valea Dreptului, imediat dupa intrarea in Chiuiesti dinspre Magoaja (la vreo 300 m nord de intersectia spre Manastirea Casiel–Strambu), un drum de caruta suie la stanga si imediat dupa el e un fanar acoperit cu azbociment. Vizavi de drum si fanar e o casa noua, cu alura de vila etajata si cu sarpanta din tabla galvanizata, in fata ei un grajd , o sura, un cotet si cateva clai.
S-a facut aproape ora 9 cand o luam in sus pe Vartoape, pe drumul de caruta gresos, galben-ruginiu, din malurile caruia se ivesc mici trovanti, neimpresionanti.
Noroc cu gerul aspru, altfel am fi avut de infruntat maloasele argile printre care susura un firicel de apa.
Dincolo de malul stang, intr-o fanata abrupta, remarcam un fel de baba ceva mai interesanta si pe care o s-o fotografiez mai tarziu, dupa penibila noastra tragere-n teapa dezinformanta.
Gheonoaie tipand, sarci taind cerul in zbor saltat, mai apoi gurese gaite, o general-primavaratica impresie, nu si privind la dreapta spre Chiuiestiul alungit de-a lungul vaii Salatruc spre sud, valea Strambu spre est si valea Dreptului la nord.
Satul este invaluit in neguri, cu fuioare alb-sure de fum ridicandu-se printre razele piezise din hogeacuri.
Sus, pe o culme golasa a unui deal vestic, un catun pitoresc, e inundat de soare.
Drumul suie in cateva trepte taind Vartoapele aproape-n doua, lasand vederii in zona superioara cateva cioate gresoase ruginii nonfigurative, anoste de-a dreptul pentru unii ca noi care vazusera suficiente minunatii (de ex. cele de pe valea Tireacului si valea Ursoaia, Gradina Zmeilor sau Pe Pietre, in Galgau Almasului–Salaj, Rapa Papusilor din Bistrita Nasaud ori Costesti–Valcea).
Prospectam neancrezatori spre paraul din dreapta, nedescoperind nimic demn de admirat, apoi la stanga. Acolo observam cateva stanci gresoase nu mai inalte de 0,7-1,2 m, una erodata circular in baza, majoritatea anoste, negricioase.
In fata insa, pe versantul estic acaparat de tufe de porumbele si paducei, se iveste o mogaldeata verticala, de cel mult 2-3 m inaltime, formata din gresii stratificate, bej-ruginii, dar nici urma de Sfinx.
Continuam urcusul pe langa acel ruiniform si deosebit de insignifiant mic turn, remarcand o imprejmuire din sarma ghimpata delimitand o propietate in care troneaza doua foarte mici cabanute de vacanta.
Ocolim hatisul obraznic prin nord, ajungem la capatul drumului si la o poarta din barne subtiri si sarma ghimpata, din fericire prevazuta cu parleaz.
Intram in incinta care include practic zona cea mai spectaculoasa (vai de noi daca asa ceva e spectaculos!) si cele doua cabanute, la stanga primei tronand un alt modest turn gresos inalt de maxim 3,5 m, vag trapezoidal si cu straturi alternative, de diferite grosimi (nisipuri fine sau grosiere, bej-ruginii) nici urma insa de Sfinx.
Nu regretam ca am suit aici fiindca panorama matinala spre Chiuiesti-ul insorit-neguros este splendida dar admitem ca fusesem prada unei cacealmale gazetaresti publicata in Romania Pitoreacsa in urma cu vreo 3-4 decenii.
Iesim din incinta printr-o poarta est-nord-estica, de asemeni cu parleaz, suim pe un damb de pe care putem evalua intreaga zona a Vartoapelor, masivele alunecari de teren urmate de spalarile care lasasera-n urma afunde viroage est-sud-vest si un paraias-viroaga invadata de huci ceva mai spre sud. Un mare bluf cu alte cuvinte si prin nimic adeverite descrierile fascinante din acel articol ingalbenit de vremi.
Pentru a elimina orice dubiu, mai suim o vreme spre est, catre originile masivei alunecari si apoi traversam spre sud paraul lutos-argilos pe al carui mal zambesc deja primele galben pal floricele de ciubotica cucului (Primula veris).
Urcam versantul terasat pe curbe de nivel odinioara, poposind in cele din urma pe culmea cheala a Fetei Morii de unde putem admira altfel Chiuiesti-ul, avand sub noi, alungita spre est, la poalele dealului Iedului, valea Stramba.
Si fiindca aici nu exista nicio formatiune gresoasa, terna au ba, o luam din nou spre nord.
Coboram malul stang abrupt al paraului, traversam spre cel drept, reajungand sub cabanutele de vacanta si, in cele din urma, pe versantul vestic, la cea mai spectaculoasa baba, nu mai inalta de vreun metru.
Am luat teapa si fiindca era abia ora 10, dupa regrupare, pornim din Chiuiesti pe valea Strambu si apoi, dupa circa 6 km, la stanga, pe valea Casielului, ajungem la Manastirea Casiel aflata in curs de extindere, tradand opulenta sponsorilor, in deplina concordanta cu ecumenica trufie si grandomanie a ctitorilor.
O poarta de lemn, mareata, cu o turla in stilul bisericilor de lemn, pe sub ea o alee ce conduce spre o frumoasa, straveche bisericuta de lemn adusa de undeva, reasamblata si restaurata, precedata de patru troite noi cioplite-n stejar, cu cruci amintind de cele celtice, fiecare cu cate un Christ sculptat.
Indaratul bisericutei de lemn se afla un mic cimitir, mai sus o constructie adapostind chilii ale maicutelor, la stanga, in constructie, o imensa biserica cu turle in stil neobizantin, dincolo de aceasta, o alta biserica noua, zidita, in care se slujea si enoriasii pareau a da pe dinafara, spre clpotnita extrerioara prevazuta cu doua mici clopote din bronz.
Dincolo de acea biserica sunt dependintele manastiresti, chilia-vila, garaje, grajduri.
Pe malul vaii Casielului cateva duzine de autoturisme ale enoriasilor clujeni, bucuresteni sau de-aiurea, neincetand sa dea navala la duminicala slujba, ca intr-o zi de mare sarbatoare.
Coboram spre drumul Strambului, pe la confluenta vaii Casielului cu valea Strambului.
Nu ne mai ducem pana in Strambu, luand-o inapoi spre Chiuiesti. Admiram sus, spre culmea din dreapta (nord) nivelurile bancurilor bej-ruginii de gresii, lamurindu-ma definitiv ca acele spectaculoase stancarii sure, vazute si admirate adesea de mine dinspre Gherla–Dej catre nord-nord-est, nu se aflau deloc pe-aici.
Plecam spre Caseiu, reintrand in negurile luncii largi a Somesului si fiindca nu voiam sa ratam 100% o zi turistica, deviem inainte de Ileanda la stanga, peste Somes, in Rus.
De aici (ora 11,45) urmam asfaltul gaunos care-i acompaniaza malul stang pe una din terase, spre Buzas, Cormenis, Valea Lesului, Lozna si Clit.
Negurile au disparut treptat si odata cu ele si gerul, cerul se acoperi cu valatuci de nori printre care azuriul isi facea uneori modesta aparitie.
La circa 1 km nord-vest de Rus, inainte de Buzas, pe stanga, ne impresioneaza niste splendide gresii inaltate intr-un perete de circa 10-15 m, cu doua gemene abri-uri fotogenice situate la aproximativ 6-8 m de la sol.
Ajunsi aici facem o deplasare la stanga, spre sud-sud-vest, descoperind dincolo de impresionantul banc de gresii o vale accidentata pe cursul careia admiram cateva abri-uri diferite ca marime.
Primul are niste interesante gavane sculptate-n gresii, altul sec, urmatoarele doua cu spectaculoase formatiuni topinde de gheata, drapate cu muschi vezi si licheni aurii, in dreapta vaii un perete ceva mai scund, discontinuu consecutiv efectelor tectonice, cu faget si carpenis, pe alocuri eroziunile superficiale active, aducand a faguri de piatra, ferigute decorand in smocuri sau alungiri lineare, pe brane, versantul.
Colegii sunt acum incantati, si chiar au motiv sa fie. Zona este deosebit de spectaculoasa, ca si vaile mai vestice deja prospectate de noi, de la Valea Lesului la valea Clitului, valea Solona–Testioara, valea Hraii-obarsie si (in toamna 2007) valea Garboului (zona Braglez–Surduc).
Revenim la masina si continuam pe malul stang al Somesului.
Lasam in dreapta Podisul, admirand de aici dealul Mesteacan si mai apoi, dintr-o inedita perspectiva plonjanta, cariera si satul Rastoci, mai apoi Letca, Babeniul si deasupra lor, pe-acelasi mal drept al Somesului, Cozla, Soimuseni, Pirosa, Poienita, Valisoara.
Ne apropiem de Cormenis, drumul suind, coborand, de pe terasa somesana.
Turme de mioare cu miei de cateva saptamani, altii abia nascuti in geroasa noapte trecuta, pasteau in soarele dupa-amiezei.
Oprim in valea Lesului pentru a admira cateva frumoase, cu deosebit bun gust amplasate si construite casute de vacanta sub superbele gresii impresionante ale Ticlaului, dincolo de acesta Cetatuia apoi Lozna si Stanu Clitului si Clitul.
Abia a trecut de ora 13 si speram ca soarele sa invinga, oferindu-ne sansa sa ajungem si admiram ca lumea Rapa Straminosului din satul Vadurele, de la poalele varfului Caramida din Podisul Somesan.
Ne delectam, precum de multe alte ori, cu spectaculoasele gresii ce atin ca niste medievale ziduri de cetate stanga drumului ce iesie la podul Ciocmani apoi, continuam spre Surduc si Tihau, admirand alte abri-uri si galerii de relativ recent abandonate mine de carbuni bruni, continuam spre Var.
De-acum in dreapta se contureaza dealul Rakoczi (Piscuiul Ronei) cu frumoasa piramida cheala, o veritabila lectie de geologie, de la argilele inferioare la calcarele eocene si argilele superioare (suit in vara lui 2007 cand am continuat spre Turbuta). Din nou celebra Gradina Botanica din Jibou a ramas sa fie vizitata de noi altadata, mizand ca din Somes Odorhei vom traversa Somesul spre Somes Guruslau si Tranis, de acolo luand-o in sus, spre est, in Vadurele, la spectaculasele argile stratificate rasturnate.
Cerul se acopera treptat, nici urma de soare, motiv pentru care renuntam, luand-o spre Baia Mare via Ticau–Ulmeni. Pe la ora 15,30 ajungem acasa.
In scurt timp, ca in bataie de joc, soarele scalda generos urbea facandu-ne sa regretam ca nu am mers la Rapa Straminosului.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
