Marţi, 13 septembrie, în jurul orei 13.00, polițiștii din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Unirii din municipiu.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Baia Sprie a intrat în coliziune față spate cu un autoturism condus în fața sa de către un bărbat de 67 de ani din Baia Mare.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul bărbatului de 67 de ani și de 0,64 mg/l în aerul pur expirat în cazul bărbatului de 55 de ani, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În seara de 13 septembrie, în jurul orei 22.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada 22 Decembrie din municipiu s-a produs un accident rutier.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un tânăr de 18 ani din municipiu, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune cu peretele unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la secția U.P.U. a Spitalului Județean din Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabiliri cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.