Sâmbătă, 24 aprilie, la ora 17.55, polițiștii din Borșa au fost sesizați prin apel de urgență 112 despre faptul că, pe strada Fântâna a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.
La fața locului, polițiștii au constatat că, o tânără de 18 ani din Borșa, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare înspre strada Vișeuț, a pierdut controlul direcției de mers și a părăsit partea carosabilă prin stânga.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a trei tineri cu vârste de 16 și 17 ani, toți din Borșa, care nu au rămas sub supraveghere medicală.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.