O maşină a lovit 3 elevi pe trecerea de pietoni, la Sinaia, transmite Realitatea TV. Autoturismul era condus de o femeie.
Trei elevi ai Colegiului „Mihail Cantacuzino” din Sinaia au fost loviţi, marţi, de o maşină condusă tot de o elevă, pe o stradă din apropierea unităţii de învăţământ. Adolescenţii au suferit mai multe traumatisme.
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul a avut loc în Sinaia, în apropierea Colegiului ”Mihail Cantacuzino” din Sinaia. Aici, trei elevi au fost loviţi de o maşină în timp ce mergeau pe aleea care duce spre liceu.
Maşina care i-a lovit pe adolescenţi era condusă de o elevă în vârstă de 18 ani, care a obţinut permisul de conducere în urmă cu două săptămâni.
”Conducătoarea auto are 18 ani, tot elevă. Un autoturism a acroşat trei pietoni, elevi ce se aflau pe aleea din faţa liceului. Cei trei sunt în ambulanţă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.