Trei tineri, între care şi o fată de 13 ani, au agresat şi violat o adolescentă de 16 ani, în noaptea de miercuri spre joi, în zona Sălii Sporturilor din Zalău, după care au trimis-o acasă doar în lenjeria intimă.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, Tiberiu Corda, a declarat joi, pentru Agerpres, că cei trei tineri, respectiv două fete şi un băiat, de 19 ani, erau împreună cu partea vătămată, o fată de 16 ani, miercuri noaptea, în zona Sălii Sporturilor din Zalău, atunci când, din motive personale, au agresat-o pe aceasta din urmă şi au supus-o la acte sexuale, contra voinţei ei.
Din datele furnizate de reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, se pare că victima ar fi fost bătută și violată în urma unui plan de răzbunare pus la cale de două tinere de 16 respectiv 13 ani, scrie Magazin Sălăjean.
“Deocamdată nu sunt foarte clare cauzele care au dus la săvârșirea acestei fapte. Este vorba despre o tânără, bătută de alți trei adolescenți și violată ulterior de un tânăr de 19 ani, fapte petrecute pe un teren de pe Valea Zalăului, în vecinătatea unui supermarket. Autorul violului, cunoscut cu antecedente penale pentru fapte săvârșite în timpul minorității și adolescenta de 16 ani au fost deja reținuți și încarcerați în baza ordonanțelor de reținere. Minora de 13 ani nu răspunde penal, conform legii. Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs această faptă. Atât victima cât și agresorii se cunoșteau. Victima a ajuns la spital acolo unde a primit îngrijiri medicale , iar ulterior, în baza examinării medico-legale s-a constatat că are nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale” a transmis Liviu Corda prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, potrivit Magazin Sălăjean.
Potrivit acestuia, tânărul de 19 ani a obligat victima să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi normale, iar o fată de 16 ani a întreţinut cu persoana vătămată raporturi sexuale orale.
Corda a adăugat faptul că tânăra vătămată a fost găsită ulterior, pe stradă, de o patrulă de Poliţie, îmbrăcată doar cu lenjeria intimă.
Victima a fost dusă mai apoi la spital, raportul medico-legal indicând, la o primă evaluate, 7-8 zile de îngrijiri medicale.
“Faţă de tinerii de 19 şi 16 ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, în vreme de fata de 13 ani nu răspunde penal pentru cele întâmplate”, a adăugat Tiberiu Corda.
Procurorii continuă cercetările în acest caz, dosarul penal urmând a fi înaintat instanţei.