Maramureşeanca Raluca Andrada Simu este noul şef de cabinet al Ministrului Apelor şi Pădurilor. Numirea a fost făcută pe data de 20 martie. Absolventă a Facultăţii de Drept, Simu a fost consilier parlamentar la cabinetul senatorului Liviu Marian Pop, dar şi consilier în cabinetul ministerial pe vremea când acesta era ministru al Educaţiei.
Pentru scurt timp, Raluca Andrada Simu a fost şi consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, funcţie pe care a ocupat-o cu titlu interimar şi apoi în urma unui concurs, contestat de către contracandidaţii ei.
Surse din cadrul PSD Maramureş spun că Simu ar fi în cărţi şi pentru un loc eligibil pe liste la alegerile parlamentare din 2020. Aceleaşi surse mai spun că paritatea impusă de Dragnea este de 1 la 1 pentru femei, astfel că mai multe doamne social-democrate din Maramureş se vor regăsi pe liste, printre ele fiind şi Raluca Andrada Simu.