Mai mult decât o simplă instituție, Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Capul Bisericii este Hristos, iar credincioșii – mirenii și clerul – îi sunt sunt mădularele.
Privită în lumina acestui adevăr, Biserica Ortodoxă Română este inima poporului român, călăuza lui spirituală, refugiul și întărirea lui, reperul spre care românii privesc pentru a găsi povățuire, nădejde și dreaptă învățătură. Este trupul eclezial din care ei fac parte și prin care ei primesc Sfintele Taine ale Botezului, Cununiei și Euharistiei.
Mai cu seamă în aceste vremuri de confuzie spirituală și derută axiologică, de asalt global al laicismului agresiv, al imoralității și al nihilismului ateu, Biserica noastră strămoșească este ultimul bastion al rezistenței spirituale și sufletești a neamului românesc.
Azi, când familia, credința în Dumnezeu și națiunea română sunt supuse unor atacuri multiple și concertate, când învățământul și sănătatea sunt sub asediu, când criza economică și cea demografică ne pun în pericol dăinuirea ca popor, iar armata este mai slăbită și mai vulnerabilă ca oricând, Biserica se înalță ca apărătoarea ființei spirituale și a identității acestui neam.
Recentele asalturi contra întâi-stătătorului Bisericii noastre trebuie privite ca atacuri contra întregii Biserici. Ele sunt cu atât mai grave cu cât survin în contextul unei crize complexe, de natură epidemiologică, economică, demografică, socială și umană, care ne afectează țara și amenință să se agraveze în anii ce vin.
Românii au acum mai multă nevoie ca oricând de Biserica lor. A interzice românilor dreptul să se roage și să se închine lui Dumnezeu și Sfinților, să facă pelerinaje și să venereze sfintele relicve ale celor ce s-au învrednicit, prin viața lor de credință excepțională, de dumnezeiescul dar al Sfințeniei, echivalează cu cea mai gravă opresiune impusă de un regim totalitar.
Astfel înțeles, cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh este perfect îndreptățit. Comparația pe care Patriarhul a făcut-o între interzicerea venerării moaștelor Sfântului Dimitrie în octombrie 1989 și actualele interdicții este pe cât de tristă pe atât de judicioasă. Interdicția din 1989 și căderea regimului comunist două luni mai târziu sunt fapte istorice incontestabile.
Dumnezeu poate fi batjocorit de oameni, inclusiv de guvernanți. Dar există întotdeauna consecințe. Ipocrizia guvernanților este vizibilă, ticăloșia lor – străvezie: Vezi-Doamne, alegerile se pot ține fără absolut niciun risc, dar pelerinajele – nu!
Atacurile contra vrednicului întâi-stătător al Bisericii noastre s-au dovedit, chiar de către instituția abilitată, a fi nefondate. Dezlănțuirile de ură anti-creștină, din partea unor personaje cunoscute pentru ateismul lor agresiv, atacuri de care inclusiv unele formațiuni politice nu sunt străine, constituie o tentativă de linșaj mediatic și un atac grav la adresa întregii Biserici. Tentativa eșuată de a-l discredita pe Părintele Patriarh este parte a unui atac concertat al stângii radicale neomarxiste
În contextul războiului hibrid mediatic dus de neomarxiști contra Bisericii, mă declar de partea Bisericii și împotriva neomarxiștilor. Hristos este Via și noi suntem cu toții mlădițe ale Acestei Vii, din Care izvorăște lumina și viața lumii.
În aceste vremuri de cumpănă, trebuie să ne mărturisim fără șovăire credința în Dumnezeu și fidelitatea nestrămutată față de Biserica Lui, ai cărei fii și fiice suntem. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Dr. teol. Andrei Dîrlău
– Servicii de creare site web
