În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 14.15, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de doi bărbați, cu privire la faptul că ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane necunoscute. În zona indicată s-au deplasat două patrule mixte, formate din polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, care au identificat persoanele bănuite, respectiv 6 bărbați.
Aceștia au avut un comportament recalcitrant și agresiv fizic față de polițiști și jandarmi, cărora le-au adresat și acte de amenințare, motiv pentru care s-a procedat la imobilizarea acestora, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției stațiunii Costinești.
Acest fapt a fost relatat și dezbătut în toată media și din păcate, nu puțini s-au poziționat de partea smardoilor, condamnând modul de acțiune al jandarmilor. Reacțiile oamenilor i-au determinat chiar și pe șefii acestora să anunțe o anchetă legată de modul de acțiune.
Iar acum îi întrebăm pe toți cei care i-au susținut pe „tinerii frumoși și liberi” care au provocat scandalul de pe litoral și apoi au pozat în victimele polițiștilor și jandarmilor, ce preferă? -Un jandarm cu coloană care acționează și rezolvă o situație tensionată sau un bășinos care doar se plimbă, inspirând dezgust și etalându-și burta de bere pe sub hainele statului și care atunci când vine vorba de bătaie se ascunde după colegi sau merge la mașină?
Ascultați și mesajele din video să vedeți ce mesaje frumoase transmit tinerii, toate legate de origini, părinți și amenințări. Acest jandarm ar trebui să fie decorat dacă ne dorim siguranță! Așa se câștigă respectul social, ceva ce e tot mai rar pentru purtătorii de uniforme. Așa că, nu-l mai criticați, bucurați-vă că îl aveți în echipă și arătați-i recunoștința. Unul băiat ca el e capabil să vă apere și să vă asigure siguranța. De altfel, toți bărbații cu un gram de demnitate ar acționa la fel!
Este evident că persoanele în cauză au fost ridicate și conduse la sediul poliției și ulterior au fost reținuți pentru 24 de ore pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii au cerut joi arestarea lor, dar judecătorii din Mangalia au decis să fie cercetați sub control judiciar timp de 60 de zile.
Imagini: Sindicatul Europol
Ce ancheta sa le facă ca ii lauda și le da și o lada de bere de cap doborât . Bine Jandarmeria Română ! Tonfe, telescopice și spray da la ce pumni o încasat săracii :))) așa ar trebuii sa știe toți cetățenii României ,când apare Jandarmeria nu se împart hârtii (amenzi) bravo bravo bravo
mai merita o bataie taranoi….