Barack Obama a devenit marti, 20 ianuarie, cel de-al 44-lea presedinte al SUA si a daramat barierele rasiale fiind primul lider de culoare al natiunii pe care a promis s-o elibereze din stransoarea crizei economice si s-o indeparteze de razboaiele pe care le poarta in prezent in doua zone indepartate: Irak si Afganistan.
Obama, in varsta de 47 de ani, a depus juramantul de investitura in fata unei tari dornica de schimbare dupa anii tulburi ai administratiei presedintelui republican George W. Bush la Casa Alba, o perioada marcata de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, de declansarea a doua razboaie – in Irak si in Afganistan – si de cel mai mare colaps economic de la Marea Criza din anii 30 incoace.
”Astazi, va spun ca provocarile cu care ne confruntam sunt reale. Sunt grave si sunt multe. Nu vor solutionate usor si nici in scurt timp. Dar sa stii un lucru, America – ele vor fi solutionate”, a spus Obama in primul sau discurs ca lider in fata natiunii, in fata unei multimi care se intindea de la National Mall, la Capitoliu, si pana la Lincoln Memorial. Presedintele SUA a sustinut un discurs de 18 minute si 30 de secunde la investirea sa.
Obama a promis lumii o America noua care sa asculte toate vocile, dar a spus ca nu va precupeti nici un efort pentru a mentine America sigura, adresandu-se direct inamicilor: ”Nu ne vom cere scuze pentru modul nostru de viata, nici nu vom ezita sa il aparam, iar celor care cauta sa-si promoveze scopurile inducand teroarea si ucigand oameni nevinovati, le spunem acum ca spiritul nostru este mai puternic si nu poate fi infrant; nu ne puteti supravietui si va vom invinge”.
Iar lumii musulmane in ansamblul ei Obama i-a promis sa ”caute o noua cale inainte, bazata pe interesul reciproc si respectul reciproc. Pentru acei lideri de pe glob care incearca sa instige la conflict, sau dau vina pe Occident pentru relele societatii lor, sa stiti ca popoarele voastre va vor judeca pentru ceea ce puteti cladi, nu pentru ceea ce distrugeti. Pentru cei care se agata de putere prin coruptie si inselaciune si prin reducerea la tacere a celor care se opun, aflati ca sunteti de partea gresita a istoriei; dar ca va vom intinde o mana daca va aratati dispusi sa va desclestati pumnul”.
Constient de caracterul istoric al investiturii sale ca lider al natiunii cu cel mai framantat trecut rasial, Obama a spus: ”Aceasta este semnificatia libertatii si crezului nostru – faptul ca barbati, femei si copii de toate rasele si credintele se alatura sa sarbatoreasca in aceasta piata magnifica, si faptul ca un barbat al carui tata care acum mai putin de 60 de ani nu ar fi fost servit la un restaurant din zona poate sta acum in fata voastra pentru a depune cel mai sacru juramant”.
National Mall a fost plina pana la refuz de sute de mii de oameni, poate chiar peste un milion, care au venit din toata America si din intreaga lume pentru a fi martori ai acestui transfer istoric de putere. Majoritatea au putut doar sa-l vada pe noul presedinte pe ecranele gigant amplasate in multime.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult