Barbatii obisnuiesc ca a doua zi de Pasti sa umble la “udat”. Chiar daca este un obicei imprumutat de la maghiari, in multe zone din Maramures, se practica traditia udatului cu parfum. In trecut, femeile erau udate cu apa, direct din fantana.
Obiceiul umblatului cu udatul este imprumutat de la maghiari. Etnologul Pamfil Biltiu a declarat ca aceasta traditie exista din cele mai vechi timpuri si in vechile sate romanesti din judetul Cluj. Femeile erau udate nu cu parfum, ci cu apa.
“Este un obicei maghiar, dar lucrurile nu sunt cercetate prea bine. In partile Clujului, de exemplu, se umbla la stropit si in satele vechi romanesti, dar nu se stropeau fetele cu parfum, ci cu apa, pentru ca apa este investita cu puteri extraordinare”, a aratat Pamfil Biltiu.
In alte doua sate maramuresene, Surdesti si Cufoaia, obiceiul este unul mult mai amplu. Aici este sarbatorit primul om care iese cu plugul, fiind spalat ritualic, in semn de purificare.
Sursa: Camelia Tocaci