O femeie din patru se culca machiata ca sa o placa partenerul, arata un sondaj realizat in Marea Britanie. Femeile cochete se gandesc la acest aspect, desi acest lucru nu este benefic pentru somnul lor. Gene false, fond de ten, rimel – nu neglijeaza nimic pentru a parea a doua zi dimineata frumoase, relateaza Daily Mail.
Jed MacEwan de la Ergoflex UK, care a realizat ancheta, a declarat in cotidianul mentionat: “Rezultatul ne-a surprins putin. In afara de efectul nefast, dovedit clinic, al machiajului asupra sanatatii pielii, a fost interesant sa aflam ca un sfert din femei dorm machiate.”
El este sigur ca un barbat nu vede diferenta, a doua zi, intre o fata machiata si una naturala. “Le sfatuim pe femei sa aiba grija mai mult de sanatate decat de vanitate! Demachiati-va, dormiti bine ca sa aveti un ten frumos si profitati astfel de binefacerile estetice si mentale ale unui somn bun!”
Sursa: Agerpres