Cea mai mare stea din Univers cunoscuta pana in prezent se pregateste „sa moara”, intrucat este pe cale sa explodeze, a anuntat o echipa internationala de astronomi. Folosind un telescop administrat de European Southern Observatory (ESO) din Chile, astronomii au anuntat ca au descoperit o serie de „semnale de avertizare” emise de o stea denumita W26, informeaza huffingtonpost.com.
Aflata la o distanta de 16.000 de ani-lumina de Terra, in constelatia Altarul, aceasta stea are un diametru de 3.000 de ori mai mare decat cel al Soarelui, fiind cea mai mare stea din Univers cunoscuta pana in prezent.
W26, observata pentru prima data in 1998, este o stea din clasa „superuriaselor rosii”, un termen utilizat pentru a descrie stelele de mari dimensiuni si cu o durata scurta de viata. Stelele din aceasta categorie au o durata de viata mai scurta, de cateva milioane de ani, dupa care isi epuizeaza combustibilul nuclear si explodeaza in supernove.
W26 a inceput sa devina instabila si sa isi elimine invelisurile exterioare, o etapa-cheie in procesul ei de distrugere, potrivit unui studiu aparut in publicatia britanica Monthly Notices editata de Royal Astronomical Society (RAS). „W26 este cea mai mare stea cunoscuta din Univers”, se afirma intr-un comunicat emis de RAS.
Observatiile facute de astronomi sugereaza faptul ca „W26 se apropie de sfarsitul vietii sale si va exploda in cele din urma intr-o supernova”. W26 este inconjurata de un nor de gaz, denumit nebuloasa, alcatuit din hidrogen stralucitor, ai carui atomi au fost deposedati de electronii lor. Un nor asemanator a fost descoperit in jurul ramasitelor unei stele care a devenit supernova in 1987.
W26 este localizata intr-un roi stelar denumit Westerlund 1, in care se afla sute de mii de stele. Westerlund 1 este cel mai mare grup de stele din galaxia noastra, Calea Lactee.
O superuriasa rosie isi elimina straturile superioare dupa ce si-a „imbogatit” materialul intern de pe urma reactiilor nucleare care au loc in nucleu sau. Materialul ejectat in afara stelei include numeroase elemente chimice, precum magneziu si siliciu, materiale necesare pentru formarea planetelor telurice precum Terra.
Sursa: Mediafax