Cercetatorii care lucreaza cu datele obtinute de telescopul spatial european Planck, care a relizat cea mai exacta harta a „celei mai vechi lumini” din cosmos, au descoperit ca primele stele din Univers au aparut cu 140 de milioane de ani mai tarziu decat se credea.
Primele observatii ale acestor radiatii cosmice au sugerat ca prima generatie de stele a aparut la circa 420 de milioane de ani dupa Big Bang, dar cele mai noi date provenite de la satelitul stiintific european Planck arata ca primele stele s-au aprins de fapt la circa 560 de milioane de ani dupa nasterea Universului, potrivit bbc.com.
„Aceasta diferenta de 140 de milioane de ani poate parea nesemnificativa in contextul celor 13,8 miliarde de ani de istorie a cosmosului, dar, pastrand proportiile, este de fapt o schimbare uriasa in ceea ce priveste intelegerea noastra a modului in care evenimente cheie au avut loc la inceputurile Universului”, a declarat profesorul George Efstathiou, unul dintre conducatorii proiectului Planck Science Collaboration.
Aceasta evaluare a momentului nasterii primelor stele este bazata pe studierea „stralucirii remanente” a Big Bangului, lumina straveche numita radiatie cosmica de fond (CMB, Cosmic Microwave Background, in original, care se refera la o forma de radiatie electromagnetica ce se gaseste peste tot in Univers, cu frecventa de 160,4 GHz, care corespunde unei lungimi de unda de 1,9 milimetri, din clasa microundelor, n.r.), care ajunge la Pamant si in prezent.
Satelitul stiintific Planck al Agentiei Spatiale Europene (ESA) a cartografiat aceasta „fosila” in perioada 2009-2013.
Aceasta radiatie contine o multitudine de informatii referitor la conditiile din stadiile incipiente ale Universului si poate fi utilizata chiar pentru calcularea varstei, formei si efectuarea unui inventar al continutului cosmosului.
De asemenea, savantii pot folosi harta realizata de Planck pentru a detecta „distorsiuni” foarte subtile, care pot furniza informatii despre interactiunile si interferentele suferite de radiatia de fond in drumul sau spre Terra.
Una dintre aceste distorsiuni ar fi fost imprimata radiatiei cand cosmosul, inca in copilarie, ar fi trecut printr-o schimbare de mediu majora, numita reionizare.
Aceasta schimbare a aparut cand hidrogenul neutru si rece care domina Universul dupa Big Bang a fost re-energizat de aprinderea primelor stele.
Aceste stele uriase si extrem de fierbinti ar fi fost foarte stralucitoare, dar ar fi trait putin, producand primele elemente chimice grele si „arzand” gazul neutru care le inconjura, dislocand electronii din jurul protonilor care formeaza nucleul de hidrogen.
Trecerea radiatiei de fond prin acest labirint de electroni si protoni ar fi dus la aparitia unei polarizari subtile a radiatiei.
Savantii care lucreaza cu satelitul Planck au analizat aceasta polarizare in cele mai mici amanunte si au stabilit ca a fost generata la circa 560 de milioane de ani de la Big Bang.
Satelitul american WMAP, care a efectuat observatii in anii 2000, a stabilit estimarea anterioara a momentului aparitiei reionizarii la 420 de milioane de ani dupa Big Bang.
Problema cu evaluarea oferita de datele colectate de WMAP era ca nu se suprapunea peste observatiile efectuate de telescopul spatial Hubble asupra Universului timpuriu.
Celebrul telescop spatial nu a putut gasi suficiente stele si galaxii care sa sustina prezenta unei schimbari de mediu atat de importante pe cat sugera WMAP ca avusese loc la 420 de milioane de ani dupa Big Bang.
Noua perioada, dedusa din datele oferite de satelitul Planck, „rezolva practic conflictul”, a comentat profesorul Richard McMahon de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie.
„Am avut doua echipe de astronomi care au lucrat, practic, la doua fete diferite ale aceleiasi probleme. Savantii care lucreaza cu satelitul Planck au abordat problema pornind de la Big Bang, in timp ce noi, cei care ne ocupam de galaxii, am abordat problema din punctul de vedere al prezentului”, a declarat McMahon pentru BBC News.
„Este ca si cum am construi un pod peste un rau. Cele doua parti se unesc acum in locul unde inainte aveam un gol”, a mai spus savantul britanic.
Acest „gol” i-a facut pe oamenii de stiinta sa invoce scenarii complicate de initiere a reionizarii, inclusiv posibilitatea existentei unei populatii anterioare de stele uriase sau gauri negre energizate. Astfel de solutii nu mai sunt necesare.
Descoperirea este o veste buna si pentru generatia viitoare de observatoare precum succesorul telescopului Hubble, Telescopul Spatial James Webb. Noile instrumente vor putea fi folosite pentru a vedea dincolo de epoca reionizarii.
Rezultatele obtinute de cercetatori pe baza datelor colectate de satelitul european Planck sunt publicate intr-o serie de documente pe site-ul Agentiei Spatiale Europene, www.esa.int.
Lansat in 2009, telescopul spatial Planck a fost conceput pentru a detecta, cu o sensibilitate de neegalat, radiatia cosmica de fond, o radiatie „fosila” emisa de Big Bang, in urma cu 13,7 miliarde de ani. Datele transmise de telescopul Planck au permis cercetatorilor sa alcatuiasca cea mai precisa harta a Universului, in prima sa tinerete, realizata pana in prezent.
Telescopul a fost dezactivat pe 23 octombrie 2013, cand controlorii misiunii Planck de la Centrul de operatiuni al ESA, aflat in orasul german Darmstadt, au transmis telescopului ultima comanda, prin care au ordonat oprirea motoarelor acestuia.
„Cu inima stransa, am realizat ultimele operatiuni ale satelitului Planck, dar aceasta este, totodata, o buna ocazie pentru a sarbatori succesul extraordinar al acestei misiuni”, a explicat, atunci, intr-un comunicat Steve Foley, seful departamentului de coordonare a satelitilor din cadrul Centrului european pentru operatiuni spatiale (ESOC) afiliat ESA.
Sursa: Mediafax
– Servicii de creare site web
