Primul asteroid cu inele a fost descoperit de astronomi, care credeau pana acum ca doar planeta Saturn si uriasele planete gazoase din sistemul solar erau prevazute cu asemenea formatiuni, se arata intr-un studiu. Asteroidul, cunoscut sub denumirea de Chariklo, se afla la o distanta de peste un miliard de kilometri de Terra si se roteste in jurul Soarelui pe o orbita situata intre Saturn si Uranus.
Pe 3 iunie 2013, astronomii aflati in sapte localitati diferite din Chile, Brazilia, Uruguay si Argentina observau asteroidul, care trecea prin fata unei stele, in speranta ca lumina emisa de stea va oferi detalii despre forma si marimea acestui corp ceresc. In timpul observatiei, astronomii au descoperit doua inele dense in jurul asteroidului Chariklo.
Pana atunci, se stia ca doar planete uriase precum Saturn, Jupiter, Uranus si Neptun sunt prevazute cu asemenea formatiuni. „Nu cautam un inel si nu credeam ca asemenea corpuri ceresti de mici dimensiuni pot avea inele”, a declarat astronomul brazilian Felipe Braga-Ribas, de la Observatorul national din Rio de Janeiro, care a coordonat operatiunea.
Inelele lui Chariklo au margini ondulate, o trasatura provocata de efectele gravitationale ale satelitilor de mici dimensiuni, care graviteaza in jurul acestuia. „Cel mai probabil, Chariklo are cel putin un mic satelit care asteapta sa fie descoperit”, a spus Felipe Braga-Ribas.
Inelul interior al lui Chariklo are o latime de 6,9 kilometri, iar inelul exterior are o latime de aproximativ 3 kilometri. Benzile sunt separate de un interval de 9 kilometri. „A fost extraordinar sa ne dam seama ca am reusit nu numai sa detectam un sistem de inele, ci sa stabilim, de asemenea, ca acesta consta din doua inele distincte„, a declarat intr-un comunicat astronomul Uffe Grae Jorgensen, de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca.
Originea inelelor nu este cunoscuta, dar oamenii de stiinta presupun ca acestea s-au format dupa ce alt corp ceresc s-a ciocnit de Chariklo, formand un disc de particule de gheata in jurul asteroidului.
Rezultatele cercetarii au fost publicate in cel mai recent numar al revistei Nature.
Sursa: Mediafax