Peste 200 de expozanti vor participa in perioada 13-16 noiembrie la Targul National de Turism, care se va desfasura la complexul expozitional Romexpo, pachetele de vacanta fiind scoase la vanzare cu reduceri de pana la 40%.
Targul va fi deschis intre orele 10:00 si 18:00 joi, vineri, si sambata, iar duminica intre 10:00 si 16:00. Intrarea va costa 15 lei.
Vor participa peste 200 de expozanti, de la agentii de turism si hoteluri pana la consilii locale, patronate, dar si firme din strainatate. Astfel, vor veni expozanti din Austria, Bulgaria, Ungaria, Germania, India, Turcia si Palestina.
Reprezentantii patronatelor din turism spun ca vizitaorii vor putea gasi oferte pentru sarbatorile de iarna, dar si pentru vara anului viitor, care vor beneficia de reduceri de pana la 40%.
Organizatorii asteapta ca peste 15.000 de vizitatori sa ajunga la targ in cele patru zile.
Sursa: Mediafax