Constantin Cîrje, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Sectorului 3 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei în ceea ce-l priveşte pe Constantin Cîrje, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Sectorului 3 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, la momentul comiterii faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Procurorii anticorupţie notează în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că, în perioada 13 – 24 octombrie 2016, Constantin Cîrje ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale, coinculpat în cauză, foloase care nu i se cuveneau, respectiv două centrale termice – boiler şi accesorii, iar ulterior, în data de 1 noiembrie 2016, ar fi primit prin intermediar, aceste bunuri în valoare totală de 34.895 lei.
„Constantin Cîrje, pe parcursul urmăririi penale, a consemnat suma de 34.895 lei în vederea confiscării speciale prin echivalent. Pretinderea şi primirea s-au făcut de către ofiţerul de poliţie în legătură cu atribuţiile sale serviciu, astfel încât acesta să dispună o soluţie favorabilă omului de afaceri într-un dosar de evaziune fiscală”, se menţionează în comunicat.
DNA precizează că acesta a declarat „expres” că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, pe durata unui termen de 3 ani.
Dosarul de urmărire penală şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.
Anchetatorii adaugă că, în acelaşi dosar, la data de 16 decembrie 2019, procurorii au dispus sesizarea aceleiaşi instanţe, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului administrator al societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de dare de mită.
„În continuare, în aceeaşi cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală faţă de Gheorghe Petre, primar al localităţii 1 Decembrie, judeţul Ilfov, cercetat sub control judiciar pentru infracţiunea de luare de mită”, mai arată DNA. AGERPRES