În perioada 28-30 noiembrie a.c., la sediul Universităţii Naţionale Maghiare de Administraţie Publică din Budapesta a avut loc Conferinţa Anuală de Cercetare şi Ştiinţă a instituţiilor de apărare a legii din Europa.
Din delegația României a făcut parte şi lt.col. Pop Dan Mircea – şeful serviciului comunicaţii şi tehnologia informaţiei în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, absolvent al cursului CEPOL „European Police Leadership – Future Leaders”.
Ofiţerul a participat la acest curs organizat la sediul CEPOL din Budapesta în două module, precum şi la o vizită de lucru şi documentare la sediul Gărzii Naţionale Republicane Portugheze din Lisabona, ocazie cu care a elaborat o lucrare de cercetare cu tema : „Consolidarea şi îmbunătăţirea schimbului de cunoştinţe şi informaţii în mediul virtual. Beneficiile implementării unui hub informaţional unic la nivelul tuturor instituţiilor din sistemul de ordine publică naţional şi european”.
Tema prezentată de lt.col. Pop Dan la conferinţa europeană de la Budapesta a fost atent urmărită şi apreciată de către participanţii şi invitaţii oficiali datorită subiectului abordat, la finalul sesiunii fiind selecţionată dintr-un număr de peste 70 de lucrări ştiinţifice pentru a face obiectul publicării în Buletinul Anual European de Cercetare şi Inovaţie al CEPOL din 2018. În acest sens ofiţerul a acordat un interviu şi a fost solicitat să scrie un articol despre lucrarea prezentată.
Inspectoratul de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș