Folosirea telefonului mobil în timpul mersului pe bicicletă va fi în curând interzisă în Olanda, țară unde există 23 de milioane de biciclete la 17 milioane de locuitori. Au fost cazuri în care bicicliștii și-au pierdut viața fiindcă nu s-au uitat la drum, ci la smartphone, scrie AFP. Anul trecut a fost primul în care numărul deceselor pe bicicletă a fost mai mare decât al celor care au murit în accidente de mașină. Astfel, au murit 206 bicicliști în Olanda, în timp ce în accidentele de mașină au murit 201 persoane.
Guvernul a publicat un proiect de lege care va trebui aprobat de camera inferioară a Parlamentului olandez și legea ar trebui să intre în vigoare la 1 iulie 2019. În proiect se spune că este normal să fie interzisă folosirea aparatelor electronice în timpul conducerii oricărui vehicul, inclusiv bicicleta. Proiectul va fi mai întâi supus consultării publice.
Șoferii care sunt prinși că folosesc smartphone-ul fără hands-free în timp ce conduc sunt amendați cu 230 de euro în Olanda și foarte posibil aceeași amendă se va aplica pentru bicicliști.
Biciclistul trebuiie să fie în totalitate atent la drum, și în niciun caz să scrie mesaje sau să facă diverse lucruri pe telefon, spune Cora van Nieuwenhuizen, ministrul olandez al infrastructurii.
Asociația olandeză de siguranță rutieră spune că smartphone-ul devine un pericol tot mai mare, fiindcă este folosit tot mai mult. Statisticile arată că smartphone-ul este o cauză în unul din cinci accidente de bicicletă în care sunt implicați tinerii.
Comments 1