Sâmbătă, 3 Martie, a avut loc la Baia Mare și Satu Mare Olimpiada de religie greco-catolică, etapa județeană. Evenimentul s-a desfășurat la Colegiul Național ,,Vasile Lucaciu” din Municipiul Baia Mare, respectiv Colegiul Național ,,Ioan Slavici” din Satu Mare. Au participat aproximativ 100 de elevi de clasele V-XII din întreg teritoriul Eparhiei de Maramureș, iar 12 dintre aceștia s-au calificat la etapa națională. Concursul a început la ora 10:00 și a fost organizat de către Eparhia de Maramureș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Satu Mare. Din partea Inspectoratului Județean Maramureș a participat Doamna Natalia Fornvald, Inspector Școlar Județean.
De la orele 16:00 a avut loc festivitatea de premiere, la care a participat Preasfințitul Vasile Bizău – Episcop de Maramureș. Preasfințitul Vasile a înmânat fiecărui elev câte o diplomă de participare și un premiu, felicitându-i pentru faptul că au ales să participe la olimpiada de religie, deoarece fiecare participant este un învingător.
Etapa națională va avea loc la București în data de 2-4 Aprilie, iar din Eparhia de Maramureș vor participa cei 12 elevi calificați.