34 de elevi maramureşeni, care au obţinut rezultate excelente la concursurile naţionale de matematică au început pe 1 septembrie pregătirile pentru întrecerile de profil programate să se desfăşoare în perioada imediat următoare., în cadrul ttaberei de pregătire a olimpicilor la matematică. Aflată la ediţia cu numărul VII , tabăra se desfăşoară până pe 7 septembrie la LiceulTeoretic Târgu Lăpuş şi reuneşte uni dintre cei mai merituoşi elevi ai Maramureşului. Între aceştia elevi care au obţinut medalii la Olimpiada Naţională, dar şi la competiţiile internaţionale ale de profil desfăşurate anul acesta.
Coordonatorii taberei spun că timp de şapte zile elevii vor avea un program destul de încărcat. Matematică va fi prima, însă au cuprinse în program şi activităţi recreative.
Reamintim că în urmă cu aproximativ o luna Consiliul Judeţean a aprobat acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 20.000 lei Inspectoratului Şcolar judeţean Maramureş în vederea organizării acestei tabere de pregătire.