Doar cinci luni ne mai despart de prima editie a Jocurilor Olimpice de Tineret, unde aproximativ 3.500 de tineri sportivi, cu varste cuprinse intre 14 – 18 ani, isi vor disputa victoria in 26 de sporturi, aceleasi cu cele de la Jocurile Olimpice de vara. Comitetul International Olimpic(CIO) a anuntat castigatorul care va realiza design-ul medaliei olimpice, medalie in posesia careia vor intra sportivii castigatori la prima editie a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Singapore, care se vor desfasura in perioada 14-26 august 2010.
Castigatoarea este Setsuko Fukuzawa, de la Montreal, Canada, care a obtinut victoria cu un design intitulat „Da, tineretul poate”, realizand o medalie pe fata careia se gaseste intr-o reprezentare contemporana zeita victoriei, Nike, de origine greaca. Design-ul include logo-ul olimpic, cercurile olimpice, reprezentarea grafica a puterii si dorintei comune a sportivilor de a participa si sarbatori Jocurile Olimpice.
In prima etapa de preselectie a concursului, creatia castigatoarei a primit 3881 de voturi din partea publicului din 34 de tari, iar in etapa a doua a primit votul decisiv din partea unui juriu CIO, vot ce a plasat-o pe tanara din Canada in postura de castigatoare. Cat priveste conceptia design-ului, Setsuko Fukuzawa a spus: ” Da, tineretul poate, nu este o revolutie , doar o evolutie, ce reprezinta fiecare tanar sportiv intr-o pozitie de victorie, care sarbatoreste. Simplu, dar puternic”.
Informati si foto furnizate de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman.
Sursa: RIP